duminică, 28 noiembrie 2010

Vântul

 
 Vântul e copil zburdalnic, fără milă, nici mustrare,
  Care împinge-n rea furtună, toate vasele pe mare,
  Și, ca lupul după turme, se ascunde după nori,
  Și doboară stejari falnici, dar și blândele lui flori.

  Vântul fără o scânteie și în suflet ți-o aruncă,
  Privind cum se pierde totul, ce a clădit un om prin muncă.
  Apoi merge singuratic, printre reci morminte șoapte,
  Privind cum se duce totul, ca și-un vis în miez de noapte.

  Iar când el se întoarce-n codri, mama lui ce-l tot bocește,
  Zile întregi și nopți de-a rândul, caută de-l lecuiește.
" Hai nu mai plânge maică bună ! zise el, așa cum sunt,
  Când sărut ochii lor veseli, toate fetele mă plâng ! "

Niciun comentariu: