În fiecare zi, aș vrea să te-ntâlnesc,
În fiecare clipă, aș vrea să te iubesc.
O lumânare-n sine, mai pură ca iubirea,
E-o stare fără trepte, mai sus ca fericirea.
Tânjesc după o faptă, în care să mă-ntorc,
Simt cum fără tine, să mai trăiesc nu pot.
Mă adun, urc iar, mă nărui cu tot lăuntrul meu,
Aș vrea s-ajung mai repede, până la Dumnezeu.
Am întâlnit un șarpe, ce strălucea splendid,
În pielea lui azi zace, un suflet chinuit.
Regăsire ( Ernesto Cortazar - Secret feelings )
Secret Garden - La Bellezza della Natura
Costache Ioanid - De ce nu vii ?
“ De ce nu vii de pe cărări străine
Să-mi cazi la piept ca un copil iertat ?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
Ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ?…
De ce nu vii cât încă sunt aproape ?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem ?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
Și Harul Meu, în ceasul tău suprem ?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
Să colindăm alături ceru-ntreg ?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
Cu mâna Mea cunună să-ți aleg !
De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
Cât încă pot Mântuitor să-ți fiu ?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu !
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ? ”
Să-mi cazi la piept ca un copil iertat ?
Eu n-am fugit, când numai pentru tine,
Ca Isaac am fost pe rug urcat.
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ?…
De ce nu vii cât încă sunt aproape ?
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem ?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
Și Harul Meu, în ceasul tău suprem ?
De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă,
Să colindăm alături ceru-ntreg ?
Din flori de Rai, din veșnica dumbravă,
Cu mâna Mea cunună să-ți aleg !
De ce nu vii tu, sufet nehotarnic,
Cât încă pot Mântuitor să-ți fiu ?
Când vei striga, va fi atunci zadarnic,
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu !
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire ?
Și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
Un fiu pierdut să râdă în neștire
Și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând ? ”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu