Disperarea

Poate tu nu stiai ca disperarea are aripi
Cu mult mai largi decat orice speranta?
Ca strigatul din mine, catre tine
A fost de multe ori chiar o povata.

Azi am trecut s-o vad,instrainata,
Gradina-n care ne-am iubit o seara
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Un falnic stalp, palpaitor de para.

N-am izbutit..si poate asa-i mai bine,
Sa nu m-aprind ca un paius uscat
Ciudoasa ravna inca ma mai tine
N-am fost destul de calda, dar mori impacat..

Ca mi-ai adus un pic de fericire
Si munca mea si-a ta n-a fost in zadar...
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa lumineze iarasi,si-n mine si-n afara.

Ramai mereu asa suflet hoinar
Cobori zambind din alba-ntaietate,
Din soiul de seminte, amestecat cu dulce si amar,
Inchis astazi si ieri, si chiar o eternitate.