luni, 23 mai 2011

Povestea unei femei invingatoare

Mi-as fi dorit mult sa incep aceasta poveste intr-o nota mult mai optimista...dar viata mea s-a desfasurat exact asa dupa cum am trait-o. Am venit pe lume a cincea din familie(adica la mijloc)deci sunt intre ciocan si nicovala. Primul frate a murit la sase luni..si eu am ramas la mijloc. Am fost o fetita, cu parul blond carliontat si ochii caprui. Intodeauna am stiut ca o sa izbutesc in toate, oricat de greu imi va fi. Necazurile prin care eu am trait m-au facut sa renasc din propria-mi cenusa. Cu incredere, poti reusi!Nu-ti trebuie decat putin noroc si multa vointa! Un imbold pentru cei descurajati...
Dumnezeu mi-a dat creer si putin noroc...mi-a dat putere si am continuat studiile ,chiar daca am fost foarte bolnava, cand eram mica. Am invatat sa respect oamenii...si munca lor. Iar mai presus de toate, am invatat sa nu ma las prada bolii si sa nu devin o intretinuta. Ziua, singurii prieteni mi-au fost soarele, apa, padurea si campia, iar noaptea luna de pe cer si rugaciunile. Am avut langa mine doi copii, care mi-au fost sprijin si la bine si la greu..iar acum un om minunat, care doreste sa ma sprijine in tot ceea ce vreau sa fac. Chiar nu am de ce ma plange astazi, sunt cu adevarat fericita. Ca fiecare om am avut dureri insuportabile, dar nu am renuntat, voiam sa-mi dovedesc ca sunt in stare si, cu sufletul deschis, pot spune ca am reusit. Doresc din suflet sa le multumesc tuturor prietenilor care ma cunosc si ,la care nu le-am facut nici un rau...ci doar bine. Nu ma gasesc a fi o frumoasa, dar stiu ca fizicul meu a placut intodeauna-fara sa mi se spuna in fata ca sunt o draguta. D-zeu m-a proportionat bine in toate, dar fizicul meu va ramane comun, ca al tuturor femeilor trecute de o anumita varsta. Mi-a fost frica intodeauna de prima atintire asupra mea...de aceea poate am evitat de multe ori privirea lor. Realmente, ma tem ca nu sunt iubita asa cum as fi dorit eu...din tot sufletul si nu pe jumatate. Mi-ar placea mult sa stiu ca as mai trebui cuiva. Mi-ar placea mult sa arat interiorul sufletului meu si ca ceea ce arata fata sa fie si in interior. Dar nu este chiar asa? Voi ramane o necunoscuta?
Stiu ca nu voi fi respinsa..dar nici iubita asa cum eu imi doresc. Stiu ca nu voi avea niciodata seductia Juliei Roberts!Dar voi face eforturi sa ma "imblanzesc". Lipsa de neincredere in unii oameni m-a determinat sa nu pot avansa nici in profesie, acum vreau sa lupt cu asta. Obiectivul meu astazi este sa ma simt din ce in ce mai bine pe toate planurile, indiferent de aparenta fizica. Stiu ca frumusetea este strans legata de starea de bine...de aceea voi lupta sa-mi fie numai bine.
In prezent nu ma mai chinui, incerc sa privesc lucrurile neutru. Dar exista o
suferinta in relatia amoroasa, pe care va trebui sa mi-o rezolv singura intr-o zi. Probabil ca toate acestea au o legatura cu mama mea, care nu mi-a oferit acea protectie necesara pentru a fi iubita neconditionat, de cineva...chiar daca nu am fost o fetita frumoasa. Si atunci cand cresti daca nu te vezi frumoasa , nu te vezi frumoasa toata viata...

2 comentarii:

Universal spunea...

viata e o lupta interioara intre a fi, a face, a avea...

marianely spunea...

VA MULTUMESC!