Vreti versuri de la mine, un biet necunoscut
Ce rataceste-n lume cu suflet nestiut
Si il inghite haul?
Eu, care caut vesnic in noapte vreo lumina
Si din aceasta viata de suferinta plina
Vad astazi numai raul?
O mana de femeie va rasfoi, vreodata
Acest album in care mi-am pus tristetea toata
De ce s-o-ntunec eu?
Unei femei vorbeste-i de versuri, de iubire
De baluri, de matasuri, de rochii, de safire
Si-un pic de Dumnezeu.
Ar fi o crunta gluma sa mi se spuna-n fata
Cu nepasare, mie, cel obosit de viata:
Tu fericirea mi-o arata.
Dar orbului poti sa-i lauzi lumina cea curata
Orfanului, in lacrimi, pe mama ce-i plecata
Si inima i-o frangi!
Cand recea disperare venit-a timpurie
Cand nimeni nu te striga in noaptea cea pustie
Ce-ai mai putea ravni?
Si cand nu vine nimeni sa planga langa tine
O inima prea plina durerea sa-ti aline
Mai bine ai muri.
Si plin de intristare si am ajuns de plans
Eu, care altadata de Dumnezeu am ras
Cu ingamfare, singur.
Ar fi putut sa-mi lase averi, glorii, nume
Dar el, din inaltime m-a aruncat in lume
Urat, sarac si singur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu