Bărbaţii şi femeia ideală

Toţi bărbaţii vizează la o blondă, cu ochi albaştri, cu o expresie visătoare...nu-i mai interesează celelalte calităţi..oare ajunge numai portretul fizic pentru a defini o femeie ”ideală”? În mod bizar, femeile acestea nu prea ştiu ce au de făcut prin casă, dar ştiu ce să facă prin alte locuri....
Am întâlnit un singur bărbat ce şi-a dorit o brunetă lângă el. De ce oare? Femeia aceea ştia să ia o decizie la timp, să gatească, avea umor, opinie independentă, era cu mălaiul la purtător...etc.
Statisticile occidentale spun că mariajele cu aceste femei şchioapătă...nedrept dar real. Aceste femei ştiu să trăiască pe propriile picioruşe, deoarece singurătatea nu le sperie...
Dacă visaţi să purtaţi veşmintele femeii ideale, vopsiţi-vă părul blond dar nu renunţaţi la îndatoririle gospodăreşti, apelând la o cât mai bună organizare a timpului. Binenţeles, exigenţele lor nu vă scutesc nici de împlinirea maternităţii- o femeie ideală va deveni şi o mamă ideală, devotată căminului în care trăieşte...şi dacă mai aveţi şi răbdarea de a lăsa mereu o uşă deschisă şi pentru problemele soţului, ascultându-l cu multă răbdare şi cu mare atenţie, ajutându-l cu un sfat potrivit, în ochii lui ve-ţi atinge adevărata perfecţiune. Partea cea mai neplăcută a femeilor ideale este că ştiu să pună şi câteva condiţii bărbatului...şi dacă acesta nu se conformează e vai şi amar!!!...mănâncă uneori jar, în loc de mâncare gătită....
Din această pricină, realitatea ia o altă turnură puţin mai ciudată intr-o relaţie....bărbaţii preferând de cele mai multe ori blondele...blonde de la mama natură şi nu vopsite.
Sfatul meu este acesta....familiile structurate pe valori morale sunt mult mai sănătoase..mai durabile în timp decât celelalte......frumuseţea este trecătoare, moralalitatea nu.
Ceea ce bărbaţii nu pot obţine prin pretenţii severe şi interdicţii, femeile izbutesc să o facă, folosind metode blajine, pe care le au din instinct. Care ar fi explicaţia? Faptul că femeile sunt cele care aduc pe lume copii le înzestrează de la natură cu aceste calităţi şi aşa pot detecta şi atenua cât mai multe din problemele ce se ivesc intr-o familie.

Iubirea, un subiect greu de înţeles de către bărbaţi....

Când iubirea coboară în cuvânt, noi devenim speranţă , dor şi cânt. Conştiinţa acestei stări îmi conferă o ciudată întrebare. De ce iubesc numai femeile? Hm,...poate greşesc ..., când fac această afirmaţie, dar aş dori o confirmare doar din partea femeilor. Până atunci, am să vă spun că tot ce clădisem intre două sărutări se năruia peste noapte. Mulţi cred că dacă se victimizează...înşiruind toate necazurile lor, capătă mai multă încredere sau primeşte mai multă compătimire din partea cealaltă. Vorbea atât de cald şi de convingător, că nici o forţă nu ar fi putut să i se împotrivească.
Într-adevăr, cine s-ar fi încumetat să reziste acelui torent de simţiri dezlănţuite.....încercam mereu să-l privesc doar în ochi...şi după un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie. Era o minune dragostea şi viaţa nu mi se mai părea mohorâtă...ca pe vremurile triste. Ne povesteam vrute şi nevrute..., mereu avea ceva de povestit..unele triste altele cu haz. Nu mă interesa ineditul lor, ci felul cum acele fapte se reflectaseră în sufletu-i plin de disponibilităţi şi mai ales în atitudinea lui faţă de viaţă. L-am înţeles cât a fost de înţeles...acum rătăcim amândoi în presupuneri şi îndoieli ca intr-un labirint. Acum de ce nu mai dă nici un semn de viaţă? Ce uşor se răzgândesc bărbaţii, când le oferi numai sufletul...nici o veste din partea lui...mă evită sistematic....oare până când?
Nu mă ispitea deloc o nouă căsătorie...după una eşuată...a fost frumos aşa cum a fost...mai departe nu mai are rost. Această cunoaştere a fost o adevărată petrecere spirituală spre o nouă viaţă.
Mon âme a son secret, ma vie a son mystere.....când răscolesc clipele acestea care au ceva din adâncul nepătruns al firii, mă cutremur întodeauna de voluptate şi spaimă. Trăisem un eveniment hotărâtor din viaţa mea...mă simţeam altă femeie, cu alte gânduri, cu alte calităţi...cu alte speranţe...cu alte....cu alte....această spovedanie mi-a redat din nou echilibrul moral şi fericirea după care tânjisem atâţea ani.

Gânduri în noapte....

”Dacă oamenilor le-ar păsa cât de cât de suferinţa ce o lasă în urma lor, niciodată nu ar pricinui necazuri celor ce i-au iubit cu adevărat”.
...Mă chinuiam să adorm, învârtindu-mă când pe o parte , când pe cealaltă, dar somnul nu se lipea de mine nicicum. Tot ce am trăit mi se perinda în mintea mea, la fel ca ceaţa ce vine şi pleacă. Am zis că nu se mai face dimineaţă...dar timpul se scurgea picătură cu picătură fără să-i pese de gâdurile mele...albe sau negre...erau gânduri în noapte şi-atat.
De cele mai multe ori între închipuire şi realitate se ivesc goluri, care trebuiesc umplute cu ceva...altfel faptele rămân neîmplinite...suspendate undeva în aer.
Pentru prima dată mă neliniştea ceva, mă apasa prea tare...am cucerit un om prin luptă, trebuia să-l pierd tot prin luptă. Viaţa nu-i decât o luptă....luptă şi vei câştiga!
E de neînchipuit cum o femeie sau un bărbat nu-şi dă seama ca dragostea nu-i decât drumul ce duce la cucerire, după cum filozofia nu-i decât drumul la aflarea adevărului. De aici încolo, lupta se sfârşeşte şi urmează supunerea. S-a dus farmecul necunoscutului, necunoscutul devine pe zi ce trece tot mai cunoscut şi dragostea sucombă roasă de repetiţie, obişnuinţă, saturaţie.
Toate declaraţiile de dragoste făcute cu atâta patos..cândva..se duc pe apa sâmbetei şi încet încet îşi fac loc alte replici, pe care le cunoaşte-ţi foarte bine cu toţii..aceştia sunt oamenii..ce poţi să mai zici? Cu acest om nu am ştiut niciodată cum trebuie să mă port? Când vorbea destul de convingător, când era controversat...oare de ce?Toate cuvintele pe care le rostea erau doar nişte fotografii credincioase făcute în timp pentru mai multe femei. Ce-i drept, a fost foarte convingător în ceea ce spune şi face....încât vorba caldă, mi-a ţinut şi mie de cald în serile pustii.
Acum rătăcesc într-un labirint al poveştilor...va veni primăvara şi trezirea la o nouă viaţă va însufleţi rătacirea mea de peste an. Femeia pe care o visa s-o aibă lângă el se va transforma într-un ghiocel suav, ce a reuşit în final să-şi scoată capul din zăpadă. Lumina soarelui, o va călăuzi ce are de făcut în anul viitor.

„Une autre vie!

De atâtea ori spunem că viaţa este mult mai grea decât moartea. Oare cine sunt vinovaţii?
Dacă nu vrei să cunoşti sufletul unei femei, n-o să înţelegi niciodată năprasnica mea durere. Aş fi suportat să te căsătoreşti cu toate femeile de pe glob, din întreg sistemull solar, înafară de una singură. Aceasta o să-mi sfâşie inima puţin câte puţin....asta m-a doborât de tot! Am vrut să fug departe, în alt colţ de ţară, în străinătate, oriunde...a fost cu neputinţă! Acest loc nu pot să-l părăsesc, oricât aş încerca....mă simt legată de casa aceasta. Am încercat o nouă dragoste, care am crezut eu că o să mă salveze.O dragoste coup de de foudre, ca aceea din Romeo şi Julieta. A venit prea târziu şi mă simt prea obosită ca să mai lupt cu viaţa....cu greutăţile ei. Am fost rănită, sunt rănită şi nu mai suport nimic, vreau linişte cât mai multă şi nu altă bătaie de joc. În adâncul sufletului meu se întâmplă acum ceva....nimeni nu va mai afla acest lucru niciodată. Ceva ce a trecut dincolo de capacitatea mea de a mai suferi încă odată. Aveam nevoie de căt mai multă libertate, aer, muzică, de orice..înafară de zgomote, numai să nu rămân singură. Oricum voiam să lupt cu voluptatea propriei mele decăderi. Nu aş fi povestit niciodată nimănui aceste fapte reale , dacă nu-mi impuneam linia unei sincere trăiri. Ca proces s-a petrecut poate prea fulgerător în mintea mea şi poate am greşit mult. Cuvintele sunt de cele mai multe ori calea tuturor răutăţilor în distrugerea unei relaţii , care începuse destul de frumos. Cine oare a greşit cel mai mult? De ce am fost sortită să am o singură dragoste şi aceea atat de târziu??

Fă-ţi timp!

Fă-ţi timp!...să dai din tine tot ce-i mai frumos,
Fă-ţi timp!...să spui o vorbă bună....
Fă-ţi timp!...tu omule duios,
Fă-ţi timp!....să fim iar împreună.
Fă-ţi timp!....acum cât viaţa-i un nesomn
Fă-ţi timp!....iubeşte şi trăieşte, tu stimate domn!

Nimic în lume nu este asemănător cu dragostea

Au vărsat multă cerneală penelul multor scriitori cu adevărat înamoraţi. Oare noi femeile de ce vărsăm lacrimi? Mâine este ziua tuturor celor îndrăgostiţi, deşi noi românii sărbătorim această zi pe 24 şi nu pe 14. Hai sa-i lăsăm mâine pe cei tineri....iar noi cei mai în vârstă s-o lăsăm pe 24, aşa cum i-o fi stând bine unui român adevărat. De fapt această zi trebuie sărbătorită în fiecare zi de către bărbaţii adevăraţi şi nu falşii bărbaţi. Am fost o fiinţă tăcută în privinţa destăinuirii acestor sentimente....acum vreau să mă destăinui. Poate de multe ori am blestemat amorul, deoarece era un produs romantic al imaginaţiei mele înflorite. Nu ştiam mai nimic la 18 ani...astăzi fetele cochetele ştiu mult prea multe....Pentru vârsta aceea, nu prea mă interesau aceste sentimente şi cochetam mai mult cu muzica, cartea, pictura, dansul.Voiam să fiu ceva mult mai mult decât eram....un copil mai ??. Ceea ce era interesant în toate aceste cugetări tinereşti era dovada unui spirit inventiv, creator de idei noi. Scriam multe scrisori prietenului meu doar în versuri, n-am ştiut niciodată sa-mi exprim sentimentele în realitate. Groaza că mi se pot întâmpla multe, jena, spiritul de analiză, m-a făcut să nu-mi deschid toate sertăraşele sufletului meu oricui. Am ales calea scrisului, crezând că o să-mi fie mult mai bine. Mai târziu ...după ce mi-am văzut pâinea asigurată, m-am gandit că ar fi bine să fac acest pas spre căsătorie. Nu a fost ce mi-aş fi dorit eu să fie. Imaginaţia mea amoroasă, noaptea frumoasă de vară, muzica, surpriza ,avea să vină mult mai târziu. Credeam cu tărie într-un proverb „Bine faci bine găseşti”, credeam în respect, în adevăr. Simţeam că fiinţa mea are de dăruit cuiva drag ce nu a dăruit până atunci nimănui şi acest lucru mi s-a îndeplinit. Oare de ce noi oamenii, nu ştim să apreciem sacrificiul celui de lângă noi? Aspiraţia după acest suflet, după corpul lui, după întreaga fiinţă, este dureroasă , căci nu ştiam ce poate ieşi din sentimentul meu. Durerea mea de la început...când nu ne cunoşteam încă, a început să se transforme într-un adevărat coşmar. Distanţa ar fi una din aceste cauze, dar mai sunt şi altele pe care nu le pot spune. A fost ceva de vis....un vis ce mi s-a îndeplinit...doar atat pot spune. Uneori inteligenţa unui om spune mult mai multe.....pentru mine va rămâne în inima mea pentru tot restul vieţii mele. Este pentru mine un examen probant al psihologiei unei femei. Acest domn va rămâne în amintire poate tot cu chipul femeii ce a iubit-o mult la 18 ani....dar de care nu a avut parte nici el pe atunci. Când o femeie îţi dă fericirea de care nu ai avut parte..sau invers...,nu-i aşa că priveşti cu simpatie lumea întreagă?

Să vezi şi să nu crezi!

Am avut acest blog mai mult timp închis....acum că s-a deschis, voi spune una din durerile mele ascunse. Am iubit un om, aşa cum poate numai cei ce se iubesc cu adevărat, o pot spune. Am încercat să ne destainuim unul altuia, tot ce ne-a măcinat tinereţea, si cu ochii trişti sau veseli, cu o însufleţire, de loc în concordanţă cu grija pe care o puneam în vorbe, am încercat să trecem peste aceste suferinţe şi să ne iubim cu adevărat. Mereu expresia figurii lui avea ceva intrebător şi nu ştiam de ce? Să fi fost ceva ascuns cu mare grijă? Peripeţii fără deznodământ? Nu pot să ştiu de ce unii oameni devin foarte repede schimbători? A fost foarte dureroasă despărţirea....dar l-am înţeles perfect. Ce să fi fost în acest cuvânt? Remuşcare, mândrie, recunoştinţă entuziastă...? Dar rezerva aceasta mută de pe urmă? Ce o fi însemnat?
În stil romantic curent, s-ar zice:un drum de neuitat. Când ne-am despărţit, mâna era totuşi destul de fierbinte....nu stiu ce i-o fi rămas în palmă? o impresie reală sau o halucinaţie tactilă?