A fost odata....

Continuare.... Partea 3                   Întoarsă acasă,tristețea mi se cuibărise iar în suflet ca frigurile cele rele în oase. Ochiii mei se umplură de lacrimi, gândindu-mă cât sunt de nefericită lângă acest om. Mișcarea aceasta se transforma într-o plutire fără țintă. Materia informă mă inconjura și mă ducea spre golul nemărginirii. Apoi totul parcă se limpezi într-o pânză de lumină, pe care acum surâdeau toate amintirile existenței mele și vagi speranțe ce se întrevedeau prin această pânză de păianjen țesută până atunci. Doar timpul este cel ce le aranjează pe toate și speranța mea nu se spulberase de tot. Dar brațele îmi erau parcă pironite și nu le puteam mișca din loc.
            Mai târziu flacăra chibritului lua proporții de nou eveniment, o căldură intimă se revarsă în tot corpul meu moale. Atunci se așternuse o splendoare dureroasă, când parcă două ceruri se-ntâlnesc, pierzandu-și împreună stelele in mari fara de fund. Aceste transformări lăuntrice, îmi trimitea mintea și sufletul la începuturile lumii, dându-le un fel de întunecată măretie.
            Apărusera mai târziu și ploile de toamnă, cele care stau pe loc, devenind un fel de tristețe pentru cei depresivi. Ploi mărunte și vânturi ce-ți șuieră prin urechi ca niște sirene. Nu știam ce se-ntâmplă cu mine... dar eu scriam și așa începusem să-mi revin la normal.După câțiva ani de singurătate intră în casa mea, iar o zi frumoasă de primăvară, care mă determinase iar să zâmbesc. Timpul umplut cu multe amărăciuni, până atunci, fusese dat uitării, dar nu pentru totdeauna.
            Sufletul meu își aducea aminte acum de toți anii copilăriei, de păsările care pleacă toamna și se-ntorc primăvara, de parfumul florilor de mai.
            O experiență involuntară de psihologie va fi pentru mine toată această poveste. Totul va rămâne doar o enigmă nedezlegată.
            Gândește-te acum la mine ca la o stea desprinsă de pe cer, ce a căutat și va căuta fericirea și mângâierea, până ce va fi dusă în întunericul fără fund. Poate pe acolo voi fi ceea ce mi-am dorit în viața aceasta, voi fi acea ființă ce și-a dorit să trăiască mult mai bine în preajma ta. Nu știu dacă m-ai iubit vreodată cu adevărat… dar eu am ajuns să cred doar în mine și în cel de sus.
            Sănătatea o poți redobândi doar prin rugăciune și prin iertare. Dar iubirea este cea mai dureroasă, dacă iubești cu sufletul. Această iubire nu se poate spune prin cuvinte ci doar prin ceea  ce asculți ( muzica bună ), fiindcă durerea și fericirea se exprimă prin țipete. Pictura și sculptura sunt arte inferioare, pentru că pot reprezenta iubirea dar n-o pot și exprima. Poezia întreține această stare de bine, pentru că abia poate exprima această iubire. Eu prin muzică, am înabușit toate sentimentele de dragoste ce-au izvorât din inima mea ca și un izvor cu apă curată care pe traseu a fost înabușit de multe obstacole.            Ceea ce provoacă amorul unui barbat e temperatura corpului, după care uită  tot ceea ce s-a întamplat, dacă n-a fost iubire adevarată. Iar dacă un bărbat nu simte sufletește nimic față de femeia lui, adică dacă nu simte că este rudă cu aceasta, atunci toată viața trăiește cu aceasta doar în concubinaj, chiar dacă preotul i-a legat pe viață ( asa s-a întâmplat cu noi ). Un bărbat poate avea mai multe amante în același timp, oare de ce ?
            Orice femeie măritată se simte sclava bărbatului ei, daca are copii cu acesta. Supusă sau revoltată, credincioasă sau infidelă, ea se va simți tot timpul înșelată și părăsită, dar suportă în continuare acest mod de trăi, din cauza copiilor sau a rudelor. Multe mor fără a face vreo destăinuire cuiva drag. Ce e oare viața ? Un chin pentru unii și huzur pentru alții.
            Când prin sforțările memoriei reușești să-ți amintești de cineva drag, să știi că iubirea n-a jucat feste în momentele acelea când l-ai cunoscut, și să știi că iubirea pentru acea persoană n-a murit încă, este un dar de la cel de sus.
            E bine că cel care a iubit pe cineva cu adevărat să-și amintească acest lucru, chiar dacă acum se află la varsta maturitații și chiar dacă vor mai trece niște ani pentru a fi fericiți împreună. Poți să ai toate bogățiile din lume, dar dacă nu ai lângă tine pe omul drag, nu ai nimic bun în preajma ta. În aerul proaspăt de primăvară, este ceva sărbătoresc, ca după o curățenie mare. Mă duc și mă așez în balcon pe scaunul pliant și răsfoiesc o carte, două, până mă răcoresc… dar nimeni nu-mi va da crezare cât am suferit. Admir florile din grădină și din balcon, vorbesc uneori cu ele, așa cum aș vorbi cu fetele mele, iar pădurea verde parcă imi face semn cu mâna să ies din casă și am impresia că, dacă aș vrea, aș putea atinge cu mâna vârfurile copacilor. Sus în mijlocul pădurii se află Mănăstirea Cetățuia, pot spune că acolo e raiul pe pământ. De acolo se vede toată frumusețea orașului Iași.
            Acolo, la țară, într-un colț al uliței, a fost căsuța părinților mei. Fântâna împrejmuită cu flori de liliac, mărul din curte și cel de la poartă, via ce împrejmuia casa și poienița cu capșuni din gradinuță, întodeauna mă va determina să mă întorc cu drag pe acolo, chiar dacă părinții s-au prăpădit. Iată că ele mai rezistă  și astăzi, deși au trecut atâția ani. Mâini ocrotitoare le-au sădit, le-au îngrijit cu grijă și multă dragoste, ca să reziste în timp, pentru noi cei opt copii ( patru fete și patru băieți ).
            Când eram copil, șugubața mea bunică, inventa multe povești cu zâne și prinți și eu visam seara ceia ce-mi spunea și credeam că plutesc. O vedeam pe acea “ Zână bună ” cum plutește spre caleașca fermecată a “ prințului ”, iar surorile ei o așteptau, legănându-se în adierea vântului de vară și de primăvară. Sosea apoi în zori, fericită, îmbujorată și ne  povestea despre craii și crăiesele care fuseseră  la balul fermecat, cât de frumos au dansat până în zori.În timp ce soarele vrăjitor și binefăcător îmi încălzește trupul și sufletul, nu mă mai satur să admir toate culorile minunate ale mușcatelor, trandafirilor din grădinuța mea ( balconul ). Creierul nostru e ca un mușchi care trebuie permanent antrenat cu lucruri cât mai diferite, pentru că altfel se plictisește foarte ușor. Dansul este la fel de antrenant dacă ai cu cine dansa. Eu nu am avut cu cine, și-mi doresc să dansez măcar acum la bătrânețe cu cineva drag mie. Un om de nădejde lângă tine face cât toți prinții din lume.
            Felul cum gândim, cum vorbim, cum ne îmbrăcăm, cum și ce mâncăm, eu cred că ne caracterizează și reflectă ca-ntr-o oglidă atitudinea noastră. Persoanele frustrate pot dezvolta diferite boli, de aceea indiferent de căte greutăți ai, fii mereu zâmbitoare, comunicativă, blândă și îndepărtează emoțiile puternice, deziluziile și cântă atunci când îți este greu, dacă ai voce. Cititul cărților bune de calitate sau dezlegarea unor jocuri, antrenează memoria și este un mijloc prin care reușești să alungi stările de gelozie, ipocrizie, mânie. Ajutorul dat copiilor nevoiași, bătrânilor singuri, prietenilor aflați în impas, sunt un mijloc sigur de purificare și de îmbogățire a sufletului.
            La fel și lăcomia poate îmbrăca diferite forme ( excesul mare de alimente, băutura, dorința de a avea bani mulți, apetitul sexual în exces ) pe care puțini oameni au capacitatea de a le recunoaște, chiar și față de ei inșiși. Lăcomia astăzi este o problemă generală. Prin înlăturarea acesteia din minte și prin compasiunea față de alții reușim să ne vindecăm total.
            Bucurați-va de ceea ce vă dă bunul Dumnezeu, și nu încercați să-l huliți, căci hulțti veți fi în veci. Nu se află în noi puterea de a lupta cu ispita, cu păcatul, cu boala și cu moartea, ci în EL, care ca om a îndurat tot atât de multe, din partea celor ce l-au trădat, și nu s-a plâns nimănui, ci a răbdat și suportat, până ce sufletul său a fost urcat la cer.
            Primăvara vestește lumii întregi că viața e mai tare decât moartea, că binele învinge răul, că frigul a ajuns robul căldurii, că frumosul poate desființa urâtul, că dragostea a topit ura dintre oameni, că bucuria a alungat tristețea. Primăvara, este în fiecare an un pod de flori peste timp, intonează în fiecare an o odă a bucuriei vieții, trezirii din amorțeala iernii. De fiecare dată ne invită la un mod de trăi cât mai sănătos. Noi oamenii pricepem mai greu, mesajul acestui anotimp și uneori refuzăm frumusețea lui, închizându-ne în casă din “ n ” motive, ceea ce nu e bine.
            Mesajul meu, la fel ca cel al primăverii, este să uitați de toate grijile și să porniți pe cărări de munte, de mână cu cineva drag vouă, și să vă îmbătați cu parfumul florilor și verdele crud al pădurii. Nimic pe lume nu este mai de pręț ca “ iubirea și sănătatea ”.
            Ați acorda singur această șansă la viață, este tot așa cum ai renaște din propria-ți cenușă. Să știți că natura vie îți redă pofta de viață.
            Autosugestia este unul dintre cele mai eficiente mijloace pe care și le poate oferi omul, pentru a contribui la vindecarea sa. Se știe că oamenii credincioși, care cred profund în ajutorul divin, se vindecă mult mai repede decât ceilalți oameni. Subconștientul nostru este un rezervor uriaș care înmaganizează toate informațiile primite de către organele noastre de simț. Ca să putem influența subconștientul trebuie să-i transmitem doar mesaje pozitive, optimiste, de încurajare. Nu este bine să-l luăm pe “ nu ” în brațe.
            “ Din zi în zi sunt tot mai bine, mai sănătoasă, mai frumoasa sufletește” !             Aproape toate bolile noastre sunt de natură psihică din cauza unor probleme trăite în copilărie, vârsta tinereții sau vârsta adultă. Stressul este cel ce curmă multe vieți, apoi hrana neadecvata, băutura, tutunul, cafeaua, oamenii din preajma ta ce gândesc negativ sau îți vor răul.            Mi-a fost sufletul plin de ghimpi, mulți ani, și din cauza soțului, a rudelor și a unor colege, din cauza cărora am fost la un pas de a intra în mormânt. Acum, cânt cu mâna întinsă sub cerul gol, cerând ajutor doar lui Dumnezeu. Cine m-a cunoscut cum am trăit, știe ce vorbesc…             A fost odată… și nu va mai fi niciodată. Această poveste care a început într-o zi, nimeni nu știe cum se va sfârși… într-o altă zi..            Explicatia fiind una singură. Starea sufletească  și buna dispoziție este calea spre însănătoșire grabnică.
            Ce influență are starea vremii ? Se spune că are, dar indiferent de starea vremii, omul trebuie să se plimbe, să admire acest colț de rai ” natura ”, după care să se întoarcă acasă cu bateriile încărcate. O terapie importantă sunt băile scoțiene ( dușul cald - rece ), practicate în fiecare seară. Ceaiurile și mâncarea naturală ne face să fim mult mai sănătoase. Ce ne oferă bărbații ? - poate nu toți dar majoritatea au trăit doar pentru ei. Confesiuni la tot pasul și doar atât.
            Stăteau acolo pe peron, ca două statui goale, ca două piese de muzeu sau ca două ziare vechi, uitate într-o colecție. Ce puteau să-și mai spună, când tinerețea trecuse peste ei ca valul de căldură, și regretau amândoi că n-au fost mai aproape unul de altul, mai aproape de viața care a trecut pe lângă ei ca și-o pară de foc. Mâine, poimâine vor apărea primele fire albe, si ce-au realizat ? Nimic bun din ceea ce și-au dorit. Poate vor reuși să crească niște nepoței adevărați, măcar atât ! Nu știu ce să mai cred, oare există un om la fel ca mine pe care să-l iubesc așa după cum mi l-am dorit eu ?
            “ Mi-e sufletul ca o ploaie de primăvară, ce a țesut în depărtare un curcubeu și cu el încerc acum să-mi înfașor corpul, ca să mă ferească de toate relele ce existau pe pământ ”.
            Voi prefera să trăiesc în singurătate sau voi admira călătoriile în străinătate ? Mă tem că în călătorie, voi avea iar un eșec…când mă gândesc la oboseala deplasării și dificultatea acomodării la viața de lux de acolo, dar n-aș vrea să renunț nici la lectură, dar nici la scris.
            Voi fi oare un personaj episodic într-un roman ?
            Voi fi oare o filă de poveste într-o carte veche nerăsfoită ?
            Mâna aceasta înălțată deasupra fericirii, va pluti înainte ca un catarg spre apele unei mări, fiind urmarită  mereu din umbră de acei ochi minunați, regretând mereu că acei ochi splendizi n-au fost decât ingratitudinea hazardului.
            Va rămâne și acest caz nedeslușit și viața lui o filă de poveste… femeile greu de suportat ,, stupide, monotone, având fiecare pretenția să fi fost prima în viața lui.
           Toți anii mei tineri s-au dus ca și pasărea în zbor, iar eu înca mă lupt să-mi caut fericirea, după care am tânjit mereu.
            Acum parcă cineva trăgea de aceste storuri negre peste toate ferestrele mele, nelăsându-mi decât una prin care se zărește, într-o depărtare de mare, o mână înălțată ca un catarg pentru corabia ce va sosi în zori să mă ducă în depărtare, până în Grecia.
            Soarta omului, e soarta lui și viața nu-i decât o amăgire aici pe pământ. Toți anii mei tineri n-au fost decât un cântec fredonat la supărare. Asta e viața noastră a tuturora dar nimeni nu recunoaște adevărul... În fond toți suntem la fel de nenorociți și ne scufundăm în banal și trivialitate. Și ceea ce este mai cumplit, e că nu ne putem ascunde la infinit și nici nu ne putem sustrage acestor legi ale firii, acestor lanțuri care îți atârnă de găt și de suflet încă de când te naști.
            M-am strecurat prin viață aceasta ca și un fir de iarbă ce așteapta soarele să-l readucă la viață după o iarnă geroasă. Și cine știe cât voi mai trăi așa... acum pot judeca totul la rece, oarecum, ca pe un fenomen al naturii, care ține de fizică și chimie decăt de existența noastră.
            Peste tot în țara aceasta ar trebui să te simți ca la tine acasă, dar nu e întodeauna așa. Rudele cele mai apropiate îți pot da uneori mari dureri de cap... din cauza invidiei, și de aceea ai prefera să traiești mai bine printre străini. E greu să recuperezi anii pierduți lângă un om ce nu te-a meritat. Conștiința se zbuciumă cumplit sub apăsarea tuturor durerilor, iar sufletul îți dă seama că trebuie să se scufunde în lumea aceasta fără a mai cere alte recompense de la viață.
            ... Șovairea sufletului părea o fâlfâire fără început și fără sfârșit. Prin conștiința mea se perindau imagini înspăimântătoare peste care am reușit cu greu să trec. Aceste imagini se vor șterge cu greu din memoria mea și a copiilor mei. Poate pentru el n-au însemnat prea mult, deși-i citesc pe față acum mici regrete, dar nici că va recunoaște vreodată ceea ce a făcut.
            La urma urmei, cine-i vinovat că mi-ai ieșit în cale ? După ce mi-ai tulburat sufletul, după ce mi-ai mâncat anii tinereții, după ce m-ai chinuit ani de zile... la ce mai sunt bune zilele bătrâneții alături de tine ? Chiar la nimic, de aceeea voi încerca să mă despart până nu va fi prea târziu... un om care a dat prima palma, o va da și pe a doua, cine a ridicat cuțitul o data îl va ridica și a doua oară... stresul își spune cuvântul și fiecare om trebuie să-și apere viața care i-a dat-o D-zeu și pe care numai el are acest drept să o ia înapoi.
            Eu am râvnit totul, pentru că-ți dăruisem totul, dar iubirea ta a fost nesățioasă și a dorit mult mai mult din altă parte, așa că vom rămâne doi străini în pragul bătrâneții. Doamne, câte lacrimi am vărsat la viața mea, de s-ar putea să le adun, aș face o fântână în care mi-aș oglindi din când în când chipul răvășit al ființei mele.
            Mă întreb cum de am rezistat și nu am clacat... căci femeile învinse de viață, au uneori o sete de nebunie, distrugând tot ce-a mai rămas frumos în ele. Tot ce rămăsese frumos în mine și viu au fost doar copiii mei, poate de aceea am rezistat. Nu știu ce mă durea, muzica sau dragostea pentru ei ?             Atunci parcă o mână dușmănoasă îmi spinteca pieptul, ca să-mi smulgă de acolo inima, cu fibrele tremurânde, dar nu m-am lăsat bătuta și am mers mai departe. Plângeam ca o nebună și pe aceste fibre treceau nemiloase, sunetele arcușului de vioară care îmi muiase sufletul și simțeam că plânsul acesta îmi făcuse bine... era ca o descătușare dumnezeiască.             O nouă dragoste nu cred că m-ar fi salvat ? Copiii au fost dragostea mea toată și așa vor rămâne până ce voi intra-n mormânt. Cum o să-i pot uita dacă ei m-au salvat de la moarte ? Păcat că ei nu-și dau seama acum ce înseamnă dragostea unei mame ? Dar după ce vor avea și ele copii, poate vor afla.              Mă simțeam legată de casă, de pământ, de frumusețea florilor, de ciripitul păsărilor, cum să  le las și să plec... deși simțeam că am nevoie de acea odihnă... pe care nu ți-o dă decât moartea. Am vrut să fug, oriunde cu cineva drag, dar n-am putut... era prea târziu și voi prea mici ca să o pot lua de la capăt. Voi pleca pe jumătate mutilată din viața aceasta, deoarece n-am iubit decât un singur om ce nu m-a meritat, dar nu înfrântă definitiv cum ar fi vrut el.... pentru că voi rezista doar pentru voi două și poate pentru cel ce-mi va schimba viața în puțin mai bine, daca nu să fie și el sănătos... totul are un început și un sfârșit, dar aș vrea ca sfârșitul să fie unul de basm, căci nu degeaba mi-am luat gradul didactic I, cu această lucrare ” BASMUL oglindit prin prisma copiilor ”.  ” Îndepartarea mintii de la simturi si abaterea gandirii de la rutina denota un spirit mare”.

                                                                                                                             ( CICERO )
AȘ SCHIMBA DUREREA..  
 Aș schimba durerea cu libertatea, fără să știu ce va urma,
     Aș schimba un suflet rănit, cu un vis neîmplinit,
          Care să mă ajute să continui ceea ce mi-am dorit.
        
 Aș schimba durerea cu fericirea și aș încerca să-mi imaginez,
     Ce mă așteaptă-n viitor ( daca nu o fi să mor ) …
           Sinceră cu mine însămi, mărturisesc că mă doare,

Tot ce-am trăit până acum fără să am în preajma mea un sprijin…
     Azi mă simt de parcă această uriasă mare de vise
            S-ar îneca în mine fără un început și fără un sfârșit.

Norocul e cel mai greu de realizat, dar aș schimba
     Durerea cu fericirea, fără să mă opresc la jumătatea drumului.
           Mă simt acum ca și un fluviu ce ar izvorâ din mine

Și ar umple marea cu mii de suspine și regrete.
      Toate oare, pentru cine ? - pentru ce? - de ce?
           Întrebări care vor rămâne mâine, fără răspuns…

Cred că prin aceste cuvinte am spus tot ce aveam de spus.
      Azi, dacă aș putea să schimb ceva, ar fi toată durerea mea.