” DRAGĂ CITITORULE, care-mi citești versurile, poate nu te vei plictisi ascultându-mi toate durerile și poate citindu-le măcar pentru o clipă, într-o zi îmi vei oferii a ta aripă. Să pot zbura cu tine pe vârfuri de munte, acolo unde dragostea mea se ascunde. Și-atunci ideea care va să-mi vină, reuși-va poate lângă mine să te țină. Și-abia atunci de-a pururea cu tine-n gând, găsi-voi pacea și liniștea, pe acest pămant. ” ( marianely - 07. noiembrie. 2010 )
joi, 21 iulie 2011
Ce-am fost, ce sunt?
Ce-am fost?, oare ce sunt,
pe acest pamant?
O frunza leganata, batuta
de vant?
O apa frumos curgatoare,
ce se varsa in mare?
O floare de tuberoza,
mirosind ca o mimoza?
O pala de vant,o lacrima,
mereu suspinand?
Lumina ce apare, dispare,
ca s-un soare?
Lumina ce se stinge prea usor,
de-al vietii dor?
Incet, obosita m-apropii de pat..
totul, va fi oare uitat?
Un chip de inger, ma va privi cu dor...
De-acolo din negrul decor..
Uitate vor fi toate...si intr-o zi
Eu trebuie sa mor!
Un gand nebunesc, stingher,
va gasi raspunsul la cer.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu