Poate ai aflat ca asta mi-am dorit mult. Inainte de a pleca in necunoscut chiar imi doresc acest lucru. De aceea am ales calea scrisului, mult mai buna, cand poti spune tot ce te doare, fara sa te intrerupa nimeni.
Trebuie sa-ti marturisesc din capul locului ca imi recunosc greseala care a facut sa ni se desparta drumurile pentru totdeauna. Dar nu vinovata pentru ca eu te-am inselat, asa cum tu ai crezut poate mereu, ci doar pentru nebunescul gand de a te insela.
Nu am sa incerc sa ma dezvinovatesc. La ce bun? In fata vesniciei, omul leapada masca minciunii si ipocriziei si simte nevoia unei purificari desavarsite, pe care nu ti-o da decat spovedania sincera, deznadajnuita. E ceea ce se intampla cu mine acum. In fata unei lumi necunoscute nu poti pleca cu ganduri necurate. Inca odata marturisesc sincer ca te-am iubit. Ma simteam acum mai buna cu mine insami, si chiar uneori geloasa pe propria-mi persoana.
Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra: m-a ales tocmai pe mine ca sa confirm realitatea unei povesti, s-o depasesc chiar.
Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot, fara a-i cere nimic in schmb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera. Eu am ravnit totul, pentru ca ti-am daruit totul. Oricum, ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau. Dar ce expierenta aveam eu? De unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte niciodata nu este egala? Balanta atarna cand intr-o parte cand in alta...bine ar fi sa atarne in mod egal. Barbatul niciodata nu se daruieste cu patima ca si-o femeie..pastreaza intodeauna o mica rezerva...dar de ce te judec eu luindu-ma pe mine unitate de masura? Noi femeile cand ne daruim prima oara unui barbat nu avem nici un fel de rezerva..iubim si gata. A doua oara incercam sa ne luam si noi o mica rezerva...ceea ce ne va face mult mai stapane pe propriile noastre sentimente. Ce bine ar fi macar partial sa putem pastra un echilibru.
E greu, aproape imposibil sa-ti insir evenimentele care au concurat la rostogolul meu in neant. Toate femeile ne lasam duse de-o sensibilitate care nu cunoaste masura.
Ei bine, mandria mea, crunt strivita cu calcaiul lui, m-a impins poate sa ma razbun. Rana din piept nu se vindeca asa de usor , decat printr-o blestemata razbunare. Nu puteam accepta umilinta la care eram supusa mereu. Cred ca si vitrega soarta a uneltit ca sa se intample asa. La ce sa ma mai intrebi, ce-a fost intre noi cand tu stiai dinainte raspunsul acestei intrebari? Trecut prin aceleasi probleme..raspunsul meu ar fi fost unul de prisos..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu