O gradina de nestemate tu ai fost
Cu parul meu ai vrut sa infasori pamantul
Acuma vad de ce a inghetat avantul,
Si viata mea s-a scurs fara de rost.
Abia-ti zaresc acum mana stand franta
Cum amurgesti...nimic nu te framanta,
In miez de piatra scumpa tinutul s-a inchis,
Voi rataci mereu...dar fara un vis.
Gandul sapa-n suflet la fel ca si o apa
Voi fi vesnic un rau din care caprioara se adapa,
Si sub veninul groaznic credeam ca e dulceata...
Si m-am luptat cu Moartea, uitand de cei frumos in viata.
In sufletul cu ape cand tulburi,cand domoale,
Necotenit zvarli mreje de vorbe, care ma doboara,
Ah! suflete otravit, tu nu vrei decat candoare,
N-ai sa poti trai la fel, cu aceeasi vesnica povara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu