Acest blog, a fost făcut de un om, pe care eu îl voi respecta până la sfârşitul vieţii mele. Spun aceste cuvinte deoarece cele două mâini cu adevărat reprezintă mâinile lor. Dacă se intitulează blogul „Frânturi de suflet rănit”, iar nu este întâmplător. De fapt, mâinile au întodeauna nevoie de protecţie, deoarece fără ele nu putem realiza mai nimic. Unele femei folosesc mănuşile, pentru o protecţie mai sigură. Dar ce mai este astăzi sigur pentru noi? Nimeni nu-ţi asigură nici o garanţie dar nici o protecţie. Ca să poţi rezista la toate câte se întâmplă peste noapte, trebuie să crezi în ceva. Eu am început să cred în acest bărbat şi în rugăciune. Sunt mulţi oameni indecişi în ceea ce spun şi ceea ce fac. Noi ştim sigur că nu există obstacole în calea iubirii noastre. Principalul nostru inamic, era poate neîncrederea. Acum sunt sigură că nu mai este..ştim bine când ne e bine şi când f. bine. Cineva, cândva, intr-o emisiune de radio, întreba dacă poate fi dragoste de la distanţă?...Dacă poţi avea deplină incredere într-un om?..Dacă poţi fi sigură că te iubeşte?
Şi acum am să-i dau acest răspuns.Da, există cu siguranţă! Oare atunci când ne este greu de ce apelăm la Dumnezeu? Nu este o formă de dragoste, tot de la distanţă? Cine nu tinde către această perfecţiune în dragoste, se lasă prins în mlaştina mediocrităţii. Tot ce ne-am fi dorit să fie, se face ţăndări..şi nu mai avem încredere nici în noi.
La început amândoi eram singuri şi foarte siguri că „totul şi ceva în plus” trebuie să înceapă cu omul potrivit. Acum uşile toate sunt deschise...spune tineretul de astăzi...o eroare de gândire şi punere în practică. Convingerea că trebuie mai des să-ţi schimbi iubiţii şi profesia, este parţial greşită. De vină este astăzi şi societatea în care noi trăim...aici se includ toţi indecişii. Cum se poate obţine totul şi ceva în plus? Cred eu că va mai dura ceva timp până să găsim echilibrul total de care avem nevoie, pentru tot restul vieţii noastre, pentru marile noastre sentimente ..care la început sunt aprinse ca un mănunchi de paie uscate şi care apoi se sting, şi nu ştii de ce? Întodeauna să credem că iubire există, dacă există şi încredere. Cu cât omul e mai tânăr, cu atăt crede că poate opta la nesfârşit între milioane de posibilităţi. Noi având totuşi o vârstă, credem că posibilităţile ne sunt limitate.
Recapitulând totul, aş spune că eu credeam că acest om, mă iubeşte aşa cum sunt...dar nu a fost adevărat. Ceva trebuie schimbat şi mă voi ţine de cuvânt...de aceea există atâtea obstacole în iubire..pe care la început ne facem că nu le vedem...dar cu timpul se fac mult mai vizibile. Tot eu credeam că acest om nu se va mai uita la nici o femeie, total greşit...ochii văd inima cere, dar nu ne potrivim cu oricine. Căsnicia reprezintă o provocare continuă..aşa că, ori te shimbi, ori te părăsesc..spun ambii parteneri. Când unul se face că nu aude ce spune celălalt, atunci căsnicia se destramă. Pierderea neîncrederii în celălalt duce la un comportament dur şi fiecare se gândeşte să aibă o altă relaţie. Multe din marile iubiri sfârşesc în acest fel. Cine nu vede şi laturile bune în celalalt, acesta nu iubeşte chiar de loc, acesta vede doar sexul. Respectul reciproc, devotamentul, plăcerea de a fi mereu împreună, bucuria dezlănţuită, dragostea, eliberarea de griji se datorează doar credinţei noastre în iubire. Fără un crez al nostru, fără idealism nu putem obţine posibilul în ceea ce ne dorim cu adevărat. Mâine este ziua lui de naştere şi nu pot decât să-i urez un sincer ”LA MULŢI ANI!”şi să aibă încredere că visul şi crezul lui se va împlini intr-o zi.
Ca şi furtunile, care răscolesc numai faţa oceanului, pasiunile noastre au venit şi vor trece, dar adâncurile sufletului nimeni nu le va cunoaste cu adevarat, înafară de noi doi. Esenţa eternă a cunoasterii noastre va rămâne dragostea, care nu se va sfârşi când vor duşmanii. Când sunt singură, nedreptăţită, neajutorată, nefericită, mi se pare că cineva din umbră imi priveşte chipul meu şi cu grijă şi duioşie se gândeşte la mine.
