Optimism

Erau doi calatori care, osteniti de truda drumului, au facut un popas. Si au vazut ca mai aveau de strabatut inca pe atata cale cata facusera pana la locul popasului. Unul dintre ei a spus cu obida:
- Si cand te gandesti ca mai avem inca pe atata truda de mers....
Dar celalalt a spus si el:
- Draga prietene, eu vad ca s-a dus aproape jumatate din osteneala drumului pe care-l avem de facut!
In fata primului calator se afla, asadar, numai ingrijorarea pentru drumul pe care-l mai avea de parcurs; despre acesta se spune ca este pesimist. Cel de-al doilea calator, pentru care realizarea obtinuta inseamna bucurie si, totodata, sursa de incredere pentru a face fata solicitarilor care urmau, este un optimist.
Optimismul este increzator in tot ceea ce face dar mai ales in fortele sale, ale copiilor, ale parintilor, ale colectivului in care lucreaza,ale prietenilor devotati; fiind mereu un invingator, o persoana care porneste la drum cu mult avant si nu se lasa doborat de obstacolele ce-i vor sta in cale.
Nu vom putea niciodata sa mergem de la ceea ce este dorit la obligatie...ar fi o crima!
Caracterul obligatiei ar violenta intr-o zi dorinta....si ar fi pacat sa ramanem doar cu obligatia.

Cartea

Vezi, cartea aceasta?am primit-o ieri in dar,
de la cineva la care eu tin foarte mult...
Pe fiecare pagina, hartia parca-i netezita,
si nimic in ea nu pare amagire, putrezita.
Si-n fila alba vad, imaculat,
un alt perete, mult mai incarcat.
Un nou etaj spre-nalturi...
o fereastra larg deschisa,
Spre fericirea noastra...ce poate va veni.
Vezi cartea aceasta, ca un cer de stele,
mi-a dat-o cineva in dar...
Poate e iubirea vietii mele.
Si numai cu el ma-nalt, invat,
cuvantul lui l-ascult!
De-aceea o iubesc mult mai mult!

" Floarea modestiei''

Ca sa intelegi mai bine ce inseamna sa fii un om modest, o sa-ti povestesc in seara asta, o poveste veche, o legenda. O stiu din copilaria mea indepartata...de la fratele mamei mele, Dumitru.
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori, si daca pe urma n-a mai fost asa, e la mijloc o legenda trista, pe care o sa ti-o povestesc alta data, cand o sa ramanem noi doi si daca vei dori sa ma asculti...ti-o voi spune cu placere.
Florile, cum spun, din marea gradina a lumii aveau toate cate un nume: floarea frumusetii, a norocului, a bunastarii, a intelepciunii, a sarguintei, a rabdarii, floarea saraciei, a prieteniei, a milei, a increderii. Numai intr-un colt, mai scunda, uitata, statea o floare tare trista; n-avea nume. Uituc, gradinarul se incurcase intre rasaduri si nu-i spusese florii in nci un fel. Pluteau miresmele pana in inaltul cerului si mai departe pana la ultima stea spre faima gradinii imbalsamate.
Dar iata ca intr-o noapte se porni o furtuna napraznica, o vijelie turbata, un vant nimicitor, o ploaie cumplita care au pustiit gradina, smulgand din pamant multe flori schilodite de vant, de suvoaiele de apa. Numai floarea mea uitata si trista, scunda cu petalele marunte, a scapat de uragan, inaltandu-si in zori culorile spre cer ca un semn al biruintei. Si din clipa aceea a capatat si ea un nume, zicandu-i-se pretutindeni: floarea modestiei.
Ti-am povestit, draga cititorule, aceasta legenda auzita in copilarie, ca sa-i prinzi intelesurile si sa nu-i uiti niciodata talcurile. Fiindca sunt bune pe lumea asta toate darurile; si frumusetea, si norocul, si bunatatea, si intelepciunea, si sarguinta, si rabdarea. Dar tot asa de pretioasa e si modestia. Modestia, dragul meu, nu inseamna umilinta. O asemenea intelegere ar fi un pacat de care te sfatui sa te feresti. Modestia nu inseamna necunoasterea puterilor tale sau dispretuirea lor. Ar fi o slabiciune la care nu te indemn.
A fi modest nu inseamna a fi lipsit de avant si de indrazneala, a fi tacut sau indiferent la marile intrebari ale lumii. A fi modest nu inseamna a fi posac, insingurat sau lipsit de vlaga...
Modestia inseamna frumusete a spiritului, bunatate si intelepciune,sarguinta si rabdare, toate darurile minunate ale omului la un loc, stranse intr-o singura virtute, cea mai inalta si mai demna. Acum cred ca ai priceput, dragul meu, talcul acestei legende si intelesurile ei?
A fost o vreme cand intreg pamantul, pana la marginea lumii, era o gradina uriasa de flori.
Cultiva, dragul meu, floarea modestiei, invata-i si pe altii s-o faca si floarea asta scunda , cu petale marunte isi va desface spre inaltimi culorile, spre marile si neistovitele tale bucurii.
De aceea eu mi-am dorit sa fi fost candva o floare...dar ce pacat ca ea se ofileste foarte repede!

Suferinte planificate de catre cei de sus

Toata lumea pretinde ca traieste intr-un stat democratic unde Legislativul este reprezentat de alesii nostri. Dar stim cum suntem luati in seama de catre acestia. Pe toate posturile nu vezi decat doar harmalaie, suntem bombardati cu tot felul de legi, ce nu se respecta nici macar cat se respectau inainte de 1989. Oare pana cand aceasta injosire? Asumarea momentului este cea pe Codul Muncii, denumit pe buna dreptate "Codul sclaviei moderne".
Sindicatele, patronatele, angajatii, interventiile tumultoase ale strazii, personalitati pregatite in domeniu incearca in zadar sa aduca pe drumul cel bun niste indivizi care au alunecat demult timp pe o panta gresita. Asa cum se intampla si in unele familii, ce ajung in pragul batranetii prin tribunale. Cu acesti oameni nu se poate continua decat politica dialogului surd.
Cine-i mai poate apara oare pe acesti angajati, daca pana si reprezentantul acestora este numit de angajatori? Dispar contractele de munca si cartile de munca. Oare de ce? Sa nu mai aiba nimeni nici o raspundere in fata celor ce au prestat pana acum o munca cinstita.O sa ne luptam in continuare doar cu morile de vant, deoarece pe Sorin Ovidiu Vantu il doare undeva de tara aceasta. Daca ar fi fost trasi la raspundere toti cei care s-au apucat de jefuit aceasta tara, de pe vremea lui Iliescu...poate se putea salva ceva din ceea ce s-a construit pe vremea raposatului. Fiecare si-a vazut de furtisaguri cat mai mari si acum sufera tot poporul...este normal?
Problema lipsei este trambitata tocmai de acesti jefuitori, ce continua cu disponibilizarile si comasarea tuturor institutiilor. Dar pe ale lor le lasa neatinse, precum sunt salariile lor. Ei sunt in legalitate perfecta, numai noi sclavii suntem in ilegalitate.
Se exploreaza tot mai mult ideea investitorilor straini, care vor veni ca hunii si tatarii sa devasteze si ultima bucatica de pamant din tara aceasta.
Cui sa ne mai plangem? Suntem noi romanii adevarti de alta data?
Cine stie ce hoarde straine care stau la panda vor navali protejati de noua lege, pusi doar pe capatuiala in tara noastra. Inca mai suntem pusi sub amenintarea iataganelor de la "Ïnalta Poarta" sau a turlei tancului de la Kremlin indreptata amenintator de pe vremea lui CEAUSESCU. Cei de sus nu-si vor amesteca niciodata vaietele cu ale celor de jos. Aceasta strategie
aplicata noua romanilor de rand, a fost de mult timp clocita in mintea lor, dar noi credeam ca va fi numai bine, cu acest guvern in frunte....
A luat-o metodic-disponibilizari, taieri de salarii, Legea Educatiei, Legea Pensiilor, acum Codul Muncii si ce mai urmeaza?
Daca mergem la medic sa stim de unde ni se trag toate durerile, si cel mai bine ar fi, sa ne ducem la biserica,fiindca tot s-au construit multe , si de acolo in mormant ca ne va fi cel mai bine...
Eu as zice ca cel mai bine ar fi ,sa ne spunem in gand rugaciunea pe care o repetam si inainte de 89, in casuta noastra, caci suntem un popor al tuturor suferintelor ,un popor puternc, sanatos, viguros, ce nu mai avem nevoie de medici, intelectuali, muncitori harnici si cinstiti.
Bietii oameni dezamagiti pleaca spre alte orizonturi, simtindu-se straini in propria lor tara. Acolo legile nu pot fi asa de strambe ca la noi..tot mai raman cu ceva prin buzunarele lor goale.
De ce-i cauta altii oare ca pe "iarba de leac"?
Oare scoala romaneasca a scos numai "tampiti"?
Ce va scoate de acum incolo, cu salariile mizerabile ce ni se asigura?

Cuvinte-cuvinte

Cuvinte, cuvinte, dulci-amare
Buchet de litere,..binecuvantatoare.
Era oare mai bine in vechea-ntunecime,
Fara tine mi-ar fi fost oare mai bine?

Tu mi-ai deschis ochiii mei in tina..
Vad lucruri multe, dar intrezaresc si-o lumina.
Tu mi-ai aratat de multe ori doar privirea,
Eu nu am asteptat doar vederea, ci marturisirea..

In sufletul cu ape cand tulburi cand domoale,
Necontenit s-au aruncat si vorbe apasatoare,
Dar acum ne bate primavara in inimi!!..Sa-i deschidem,
Si negurii vietii putem sa le desfidem,

Alt soare sa reaprindem pe noile cai...
Sa ne privim frumos in ochii mei,ochii tai,
E oare mana ta in aer? Sau e prima randunica?
Ce soseste in zbor astazi, ca sa-mi zica:"Te iubesc".

Divortul-ne despartim oare prea usor?

Asa ar trebui sa fim mereu-doi pe un balansoar. Dar ce face oare sa nu fie asa? Inamici sunt la tot pasul. Unii viseaza la o iubire vesnica, dar nu se pot face compromisuri ca sa o pastram. In general, oamenii asteapta mult mai mult de la o relatie finalizata printr-o casatorie. Stabilitate, garantie, intelegere, armonie, liniste si mai ales un partener care sa ofere compensatii pentru toate insatisfactiile pe care le suferim in viata. Daca partenerul nu poate oferi celuilalt ceea ce-si doreste , repede se ajunge la conflict. Toti cercetatorii spun ca cele mai dese esecuri sunt din cauza stresului de zi cu zi. El se strecoara aproape neobservat in existenta cotidiana a cuplului si imprastie insistent otrava. Maruntisurile stresante de peste zi,cum ar fi inghesuiala groaznica din mijloacele de transport, necazurile de la serviciu, asteptarea indelungata prin statii, cozile de la supermarketuri, toate sunt descarcate acasa in capul partenerului. Si la toatea cestea daca mai e si alcoolul, atunci iti iei adio de la viata aceasta printr-un divort amiabil, daca este posibil, daca nu printr-o balacareala, dupa cum vedem astazi la televizor. Banalitatile adunate cu anii inalta treptat un munte de gunoaie si, intr-o buna zi, bareaza efinitiv drumul spre omul de alaturi. Dezinteresul reciproc, lipsa temelor de discutie, sentimentul ca defectele partenerului au devenit de nesuportat, infidelitatile, neglijarea sexului, disparitia tandretii, certurie din cauza greutatilor - toate acestea sunt adesea numai simptomele stresului prelungit. Un sondaj intreprins de Institutul pentru probleme familiale din Anglia a aratat ca mai bine de jumatate dintre femei si-ar dori sa stea mai mult de vorba cu partenerul lor, dar?iar barbatii sa aiba mai multe preocupari comune cu sotiile lor,dar?
Se pare ca nimic nu ar fi mai simplu,daca s-ar pune de comun acord intre dorintele ce si le doresc. Ar fi frumos sa mearga impreuna la cumparaturi, teatru, plimbare , gradinarit, dar majoritatea prefera crasma, ceea ce nu poate face o femeie cu capul pe umeri. Cand casnicia incepe sa scartie, nu scartaie degeaba? Si intervin toti prietenii, rudele, pentru impacarea celor doi. Insa toate cate sunt traite, daca au ajuns prea departe atunci interventia lor nu mai are valoare. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia. Unul tine mortis ca relatia sa nu se destrame, dar fara ca el sa poata schimba ceva la comportamentul sau...iar celalalt ferm hotarat merge si depune actele de divort. De ce? Femeile sesizeaza mai repede decat barbatii, pericolele ce le-ar paste daca aceasta casnicie ar continua intr-un mod tragic..fara sentimente, intelegere si comunicare pe toate planurile.
Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la "trei cuvinte'' si nu la ''doua" ca inainte. Care sunt aceste cuvinte la inceputul unei relatii le stiti prea bine, daca au existat cu adevarat din ambele parti. Iar ultimele vi le amintesc eu''plec sau raman?''. Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim de vechile sentimente care nu pot disparea asa de repede, mai ales daca la mijloc au fost si copiii. Iar a ramane intr-o relatie unde sentimentele sau racit total, e ca si cum ai fi prizonier in propria ta locuinta, sufocandu-te dupa niste gratii invizibile si nasconcind intr-una planuri de evadare. Cu toate acestea noi femeile mai dam "n" sanse partenerului si o sansa iubirii daca a existat cu adevarat.
In unele cupluri de bogatasi stresul nr.1 sunt banii sau infidelitatea.
Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la sentimentul de a nu fi controlat de celalalt sau de la bani? De la tradarea ei sau a lui sau de la atitudinea lui dispretuitoare fata de femei? Trebuie sa stim de unde a inceput totul, ca sa reparam ce mai este de reparat...altfel totul se naruie. Daca cei doi au fost indragostiti cu adevarat unul de altul la inceputul casniciei, se mai poate schimba ceva, altfel toata discutia va ajunge in acelasi punct mort, de indiferenta, si infidelitate. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o mare greseala. Dar neputinta de a pleca la timp dintr-o relatie compromisa defenitiv e la fel de periculoasa. Atunci cand dragostea se transforma in mila si indiferenta e semn ca trebuie sa parasiti de urgenta aceasta relatie. Modificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu va mai functiona ca inainte. Oamenii au nevoie de setimente profunde si nu doar de suprafata. Lipsa acestora creeaza mari infirmitati.

"FUGA ESTE RUSINOASA, DAR SANATOASA"(asa spune un vechi proverb popular).

Floare de colt

Am aflat de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu floare de colt,ce stai prinsa-ntre turturi si ninsoare
Gerul diminetii si-al copilariei tale
Dainueste-n tine, si poate rau iti pare...

Carnea ti-e de suflet,sufletul nu-i carne?
Vrei gandul curat in copilarie sa se-ntoarne?
Izvorasc din carne sufletele oare?
Carnea-nduiosata si-atotstiutoare?

Aburii iubirii sunt turturi si ninsoare
Acum stiu de ce esti mereu alba si nepasatoare...
Tu, floare de colt,floare imiresmata
Ramai mereu alba,nepasatoare si netulburata...

Cum sa ne intarim sufletul?

Fiecare dintre noi poate invata cum sa lupte si cum sa treaca peste necazuri.
In pofida imprejurarilor neprielnice, putem invata sa traim fericiti. Sufletul nostru este mai robust decat au presupus psihologii. Cereti intodeauna ajutor cand sunteti in impas, si asa o sa reusiti sa scapati de singuratatea care va apasa. Capacitatea unei persoane de a-si construi o viata plina de succes si de satisfactii, chiar si in conditii vitrege, este explicata de psihologi printr-o putere launtrica de a rezista greutatilor vietii, denumita cu un termen preluat de la cercetatorii americani "rezilienta". Un fel de rezistenta la adversitati, care il face pe om capabil sa-si prelucreze in sens pozitiv nesansele oferite de viata, sa depaseasca crizele si expierentele traumatizante, sa razbeasca, in loc sa esuieze si sa se lase cuprins de deznadejde. Ce-i drept, unii dintre noi par a fi de la sine, din nastere, inzestrati cu aceasta putere pe care altii nu o au. Cati oare dintre noi nu am vrea sa ne schimbam putin soarta? Sunt multi oameni saraci, dezavantajati la pornirea in viata si care au reusit sa se afirme si sa ajunga in varf. Numai de noi depinde unde duce drumul vietii. Fiecare dintre noi a avut cu siguranta prilejul de a intalni in viata de toate zilele persoane de acest tip, oameni care stiu sa abordeze orice obstacol, aplicand deviza:"Nu e rusinos sa cazi, e rusinos sa nu poti sa te ridici". Noi toti ne putem inarma sufletul impotriva crizelor si a catastrofelor, astfel incat el sa fie mai bine pregatit pentru greutatile ce-l asteapta in viitor.
"Doar de tine depinde rezilienta". O relatie de dragoste distrusa, o boala grava aparuta peste noapte, fara sa bata la usa, moartea cuiva drag, sunt doar cateva din dramele ce apar in viata unui om. Dar mai sunt si altele, incercari mai putin dureroase, dar care prin repetare pot deveni la fel de dureroase, ne uzeaza la fel de mult: neintelegerile in cuplu, violenta verbala si cea fizica, conflictele cu copiii deveniti prea independenti, saracia si somajul, ratele la credite, sau ingrijirea parintilor suferinzi. Abia atunci cand suntem pusi in fata unor astfel de cazuri, aflam cu ce rezistenta psihica suntem dotati. E punctul culminant cand drumurile se despart. Unii nu se lasa si lupta, altii se declara infranti, considerant ca viata a devenit o povara si nu mai mierita sa fie traita.
Exista un scut interior, care trebuie scos si pus in aplicare. Ceea ce-i caracterizeaza, inainte de toate, pe oamenii inarmati cu un scut interior de aparare impotriva dificultatilor este doar increderea in sine, in capacitatea lor de a crede ca exista solutii, chiar si atunci cand prezentul pare sumbru, iar viitorul lipsit de speranta. Din punctul lor de vedere, instanta care decide cum vor trebui sa depaseasca obstacolele se afla, in primul rand, in ei insisi, si nu asteapta rezolvari de la altii. Nu se recunosc ca victime si nu-si pierd vremea cu lamentatii, cercetand la nesfarsit motivele pentru care li s-au intamplat tocmai lor lucruri ingrozitoare. Asa nu vor reusi decat sa-si piarda timpul si forta psihica rasucind pe toate fetele intrebarea:"De ce m-a lovit tocmai pe mine nenorocirea?"Ïn loc sa se scufunde in suferinta , cei cu sufletul puternic preiau controlul situatiei si se straduiesc s-o indrepte spre o solutie pozitiva. Ce este de facut? Care sunt primele solutii la indemana? O expierenta similara de viata este fundamentala ca prim ajutor. Cum poti sa te intaresti sufleteste? Daca esti cat de cat credincios, apeleaza la rugaciune, la un duhovnic, iar daca preferi stiinta, dute la un psiholog cu expierenta, desi, nu stiu sa fi vindecat prea multe suflete..
Simpla cautare de solutii logice si lucide este un excelent antrenament de intarire morala si sufleteasca. Lupta iti da speranta,iar statul pe marginea prapastiei ti-o omoara.
Increderea inascuta in viata, sa-ti fie calea de urmat. Oamenii rezistenti la adversitati au convingerea ca sunt destul de puternici ca sa faca fata nefericirii si conjucturilor dezavantajoase. Asta nu inseamna ca oamenii rezistenti ar fi invulnerabili. Nu s-au imbaiat, ca eroul din poveste, in sangele de balaur, care sa-i faca complet imuni la dureri si infrangeri.
"Si oamenilor rezilienti li se provoaca rani", spun psihologii. Calitatea lor consta in faptul ca se folosesc de ele pentru a se maturiza, pentru a-si intelege crizele, ca pe o sansa de a-si dezvolta in continuare personalitatea.
Cateva sugestii pe care pot sa vi le dau eu:
- folositi cu incredere forta celor din jurul vostru;
- cultivati relatii armonioase in familie,in cercul dvs. de prieteni,in unele organizatii dar numai de incredere;
- zambiti zinic indiferent de situatie;
- plimbati-va cat de mult puteti;
- aveti grija de un nepotel;
- ingrijiti un catel,o pisica,o floare..;
- cititi, cantati, dansati, scrie-ti o poezie, ascultati muzica buna.
"Sunt demni de prietenia noastra cei care poarta intr-insii germenul de a se face iubit si pretuit"(Marcus Tullius Cicero).

Cum e mai bine, casatorie sau concobinaj?

Casatoria este ceva sfant, un obicei din cele mai vechi timpuri,facand parte din legile omenesti.Cu toate acestea, in ultimele decenii s-a observat declinul casatoriei in favoarea relatiilor de convietuire normala. Un act poate valida o relatie, o poveste de dragoste? Eu zic ca uneori da, alteori ba...de ce? De cele mai multe ori apare neincrederea in cei doi parteneri...si ce-i de facut? As dori raspunsuri de la voi, cei trecuti prin diferite incercari ale vietii.....
Multe cupluri sunt incantate sa traiasca impreuna fara a se indrepta spre altar. Unii privesc relatia de convetuire ca pe un preambul al casatoriei, ca pe o perioada de proba in care partenerii se pot cunoaste mai bine, altii resping casatoria ca institutie si nu planuiesc sa se casatoreasca vreodata. Relatiile de concobinaj sunt acceptate social, chiar daca sunt impotriva moralei crestine. Aceasta acceptare din partea societatii se traduce si prin utilizare cuvantului "partener", termen folosit atat pentru relatia de concobinaj, cat si pentru cea de casatorie. O fi bine, o fi rau, cine poate sa spuna care formula este cea mai sanatoasa?
Mariajul este considerat din ce in ce mai angajator, constrangator, iar societatea moderna tinde sa devina rezevata fata de casatorie.
Daca bunicii nostri se casatoreau de foarte tineri, familia fiind o valoare traditionala de neclintit astazi nu se mai spune "Da" asa de usor. E normal sa fie asa , dupa toate cate se intampla in societatea de astazi. Faptul ca poti fi fara verigheta cu persoana iubita te face semi-surd la valorile traditonale. De ce sa te casatoresti, cand poti sa mai astepti, sa-l cunosti mai bine zi de zi, si, daca nu-ti convine, sa te retragi fara complicatii la tribunal.
Pe de alta parte, cum poti sa preferi o relatie de concobinaj unei casatorii religioase, civile, situatiei de a fi in rand cu lumea, de a oferi un climat de siguranta copiilor tai, asa cum au facut parintii tai, bunicii si atatea generatii inaintea ta?
Sunt destule argumente pentru ambele variante: pro concobinaj
Relatia de concobinaj/convietuire este o relatie in care cei doi parteneri locuiesc impreuna, avand o viata sexuala fara a fi casatoriti. Argumentele importante pentru tipul acesta de relatie sunt:
- testarea relatiei sau casatoria de proba(compatibilitatea si obiceiurile);
- daca cei doi parteneri constata compatibilitati merg mai departe, daca sunt mai multe incompatibilitati, cei doi se despart si asa se poate evita un divort costisitor;
- institutia casatoriei este perimata si este nevoie sa fie inlocuita de cea a coabitarii;
- casatoria este in plan, dar pana atunci se pot economisi din cheltuielile zilnice;
- fericirea unei relatii"nu consta intr-o hartie"".
Argumente in contra casniciei:
- convetuirea nu permite un angajament real al partenerilor; oricand poti pleca dintr-o relatie, deci nu e musai sa te implici;
- cuplurile in concobinaj sunt mai mult orientate catre autonomia personala;
- cei doi au in vedere posibila destramare a relatiei;
- convetuirea reprezinta nesiguranta in privinta valorilor personale si a posibilitatii de a avea un copil impreuna;
- nu are un efect benefic asupra copiilor ce pot rezulta in cadrul relatiei, pentru ca nu apar intr-o familie legal constituita;
- contravine valorilor familiale, traditionale, religioase.
Traditional, casatoria are un statut special in societatea noastra. Ea a aparut tocmai pentru a oferi stabilitate famiilor, dar si societatii.
Casatoria este o decalaratie, un angajament care are consecinte puplice, cat si private. Este o institutie care ofera beneficii nu numai cuplurilor, dar si societatii ca intreg.
Cand oamenii se casatoresc, ei isi iau un angajament nu pentru a fi parteneri doar din punct de vedere emotional si sexual, dar si de a avea grija unul de celalalt- cum se spune"la bine si la rau". Ei promit in fata lui Dumnezeu, prin cununia religioasa, sa stea unul alaturi de celalalt pe parcursul suisurilor si coborasurilor vietii. Aceasta promisiune si increderea pe care si-o ofera unul celuilalt construiesc curajul de a face sacrificii pntru binele familiei. Casatoria este in conformitate cu valorile religioase, lasata de la DUMNEZEU, gandita bine pentru binele ambilor parteneri si al copiilor. Venirea intr-un cuplu al copiilor prin casatorie civila si religioasa, uneste mult mai mult relatia celor doi.
Argumente impotriva casatoriei sunt oare? Argumente de acest fel nu prea exista. Doar recomandarea sa astepti pana il vei cunoaste bine pe celalalt destul de bine pentru a face pasul, de a te casatori in deplina cunostinta de cauza.
De ce sa alegi mai degraba casatoria? Deoarece de mici fetile isi doresc sa ajunga niste printese,imbracate intr-o rochie alba si printul sa vina pe un cal alb.Iar baietii viseaza ca vor avea o sotie nu neaparat frumoasa dar cu care va avea copii, pentru perpetuarea speciei umane. Daca aceasta imagine idilica va disparea cu timpul, atunci va disparea si fiinta umana. Atentie, deci voi barbati ce vreti sa faceti cu destinatia"fericire" intr-un cuplu!!!

Pescuitorul de iluzii

O gradina de nestemate tu ai fost
Cu parul meu ai vrut sa infasori pamantul
Acuma vad de ce a inghetat avantul,
Si viata mea s-a scurs fara de rost.

Abia-ti zaresc acum mana stand franta
Cum amurgesti...nimic nu te framanta,
In miez de piatra scumpa tinutul s-a inchis,
Voi rataci mereu...dar fara un vis.

Gandul sapa-n suflet la fel ca si o apa
Voi fi vesnic un rau din care caprioara se adapa,
Si sub veninul groaznic credeam ca e dulceata...
Si m-am luptat cu Moartea, uitand de cei frumos in viata.


In sufletul cu ape cand tulburi,cand domoale,
Necotenit zvarli mreje de vorbe, care ma doboara,
Ah! suflete otravit, tu nu vrei decat candoare,
N-ai sa poti trai la fel, cu aceeasi vesnica povara.

Despre gelozie

"Nu fi gelos pe sotia inimii tale si nu-i da pilda rea chiar impotriva ta"

Vorbind de gelozie, aceasta este, desigur, un sentiment apasator, patimas, care il tortureaza pe om. Indiferenta este cumplita, insa nu mai putin cumplita este gelozia, care uneori inabusa cu desavarsire glasul ratiunii si face din om un fel de maniac, lipsindu-l de libertatea morala. Ea duce uneori la nebunie si chiar la omor.
Din ce apare ea? Binenteles, din pricina lipsei de incredere fata de cel iubit, din pricina lipsei de noblete din sufletul celui ce iubeste. Ea apare, probabil, si pentru ca nu-l iubim in Dumnezeu pe cel pe care il iubim, pentru ca harul nu sileste, dragostea nu inabusa. Iubind, ne daruim unul, celuilalt.
Subiectul dragostei nu este un obiect, si nu putem sa extindem noi dreptul de proprietate. Adevarata dragoste sa dainuiasca in noi si sa nu-l inrobeasca pe om, ci sa-l faca sa respecte in el acea libertate imparateasca ce reprezinta o trasatura a chipului dumnezeesc.
Si totusi, toti suntem facuti din carne si sange, si de aceea crestinii care duc viata de familie trebuie sa sa se teama ca nu cumva sa dea jumatatii lor chiar si cel mai mic prilej de gelozie.
Uneori, intre sot si sotie se intampla lucrul urmator: ei se iubesc unul pe celalalt cu putere , cu tarie, cu tandrete, cu bucurie. Si deodata unul din ei devine gelos pe celalalt-nu fata de cineva anume care aici si acum poate pune sub semnul intrebarii dragostea lor, ci fata de trecut...
Cel care iubeste mai mult ar vrea ca viata celuilalt sa inceapa doar din momentul intalnirii lor, iar tot ce a fost inainte sa fie sters cu buretele.
Acest lucru nu este posibil si trebuie sa ne acceptam cu tot trecutul nostru, bun sau rau. Acceptand acest trecut, intelegi mult mai bine ce ai de facut in viitor.
Omul nu poate trai din ziua cand se cunoaste cu celalalt, fie ea cat de luminoasa, a intalnirii cu omul drag, cu cel iubit.Cel care iubeste, trebuie sa accepte taina trecutului ca pe o taina si s-o pastreze, sa o pazeasca prin iubirea ocrotitoare, altfel se duce totul de rapa. Increderea reciproca sa primeze intodeauna, oricat de greu ne va fi la amandoi.

Despre greutatile vietii de familie

Casatoria are mangaieri multe, dar este insotita si de multe tulburari si necazuri, uneori foarte adanci. Sa tineti minte lucrul acesta, ca atunci cand veti avea de infruntat ceva asemanator sa nu fiti luat pe neasteptate. Acum sunteti impreuna si bucuriile sunt mai puternice, si necazurile sunt mai usor de rabdat in doi. Tare bine ar fi ca sa nu fie nimic de impartit intre cei doi, ci sa fie totul in comun, si o singura inima, si o singura cale, cea spre fericire.
Doi oameni, care inainte sa se casatoreasca traiau fiecare viata sa aparte, care aveau obisnuinte, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii sai, cunoscutii sai, incep odata casatoriti, sa traiasca o viata
comuna. Desigur, lucrul acesta nu se poate infaptui usor dintr-o data-este nevoie de multe sfortari venite din dragoste pentru a te adapta unul cu celalalt, pentru a invata sa cedezi si sa gasesti cai de viata care nu sunt impovaratoare pentru niciuna din parti. Atunci cand in inima este dragoste, binenteles ca totul devine usor, firesc-dar daca nu avem de-a face cu dragostea autentica, ci cu "indragostirea fiziologica", cu atractia pur sexuala a unuia fata de celalalt, atunci partile lasa de la ele pentru o vreme, ca si cum ar inchide ochii la tot ce este dificil in celalalt, ca dupa aceea, trezindu-se din "delirul patimii", sa traiasca un puternic sentiment de repulsie reciproca.
Inchipuindu-si ca alegerea fericita a perechii asigura pentru totdeauna fericirea familiala si ca aceasta este temeinica de la prima atractie reciproca, multi soti pierd din vedere faptul ca la inceptul casatoriei nu se cunosc asa cum trebuie nici unul pe celalalt, nici pe ei insisi in noua lor situatie. Numai traind aproape unul de celalalt si numai cu timpul isi pot afla felul de a gandi, gusturile, inclinatiile, obiceiurile-si, spre mirarea multora, in alesii sau alesele inimilor lor se descopera, odata cu acele calitati care au starnit dragostea, si neajunsuri insemnate.
Darea in vileag a neajunsurilor acestora, gandurile, dorintele si pretentiile la care nu se asteaptau din partea celuilalt ai socheaza uneori atat de mult pe amandoi sotii ca ceva neobisnuit, primejdios pentru fericire si care dovedeste ca alegerea a fost gresita. Cand neajunsurile continua sa iasa la lumina, gandul acesta prinde radacini; ciocnirile se imultesc ,
neintelegerile si conflictele, in conditiile insuficientei luari-aminte la sine si ingaduite reciproce sunt luate drept dovada a faptului ca fericirea se destrama, ca nu a reusit casnicia, ca cei doi trebuie sa se desparta-in timp ce regulile crestine cereau de la amandoi sotii, multumind lui Dumnezeu pentru calitatile pe care le-au descoperit unul in celalalt, sa fie cu ochii in patru si sa astepte darea in vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, sa studieze neajunsurile acestea, sa le priveasca cu toata ingaduinta pe care o cere dragostea reciproca si sa se indrepte unul pe celalalt cu blandete si cu rabdare.
Din vina unuia dintre soti sau a amandorura, viata conjungala poate sa devina nefericita. Posibilitatea de a fi fericit in casatorie e foarte mare, insa nu trebuie sa uitam nici de posibilitatea esecului. Numai viata conjungala corecta si inteleapta ai va ajuta pe soti sa ajunga la relatiile ideale.
Exista si casnicii nefericite: uneori, sotul si sotia se insotesc parca spre pacat si spre nenorocirea amandorura. De ce sunt nefericiti? In cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigiditatii, a incapatanerii, a samalvoniciei si asprimii sotului sau sotiei; din pricina neinfranarii sotului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina patimii acestuia pentru jocurile de noroc sau a betiei.
Asteptai odihna, si ai primit multa amaraciune. Ce sa-i faci; nu te mahni, nu trandavi, ci mangaie-te cu gandul ca nu esti tu singura care suferi in tacere.

Disperarea

Poate tu nu stiai ca disperarea are aripi
Cu mult mai largi decat orice speranta?
Ca strigatul din mine, catre tine
A fost de multe ori chiar o povata.

Azi am trecut s-o vad,instrainata,
Gradina-n care ne-am iubit o seara
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Un falnic stalp, palpaitor de para.

N-am izbutit..si poate asa-i mai bine,
Sa nu m-aprind ca un paius uscat
Ciudoasa ravna inca ma mai tine
N-am fost destul de calda, dar mori impacat..

Ca mi-ai adus un pic de fericire
Si munca mea si-a ta n-a fost in zadar...
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa lumineze iarasi,si-n mine si-n afara.

Ramai mereu asa suflet hoinar
Cobori zambind din alba-ntaietate,
Din soiul de seminte, amestecat cu dulce si amar,
Inchis astazi si ieri, si chiar o eternitate.

Mamaruta

A sosit Primavara, anotimpul reinvierii,invierea, semnul inoirii sufletesti si morale,dar si al biruintei supreme a iubirii lui Cristos pentru noi.Toata viata lui ISUS a fost un dar de iubire prin fapte si cuvinte. Este normal ca si noi oamenii sa-l urmam. El a salvat lumea prin jertfa sa absoluta, oare noi de ce nu putem salva aceasta planeta de la pieire?
Ceea ce vedem ca se intampla astazi in lume, este dramatic si nimeni nu incearca sa opreasca acest "genocid". Care ar fi cea mai mare fericire pe pamant? Cei mai fericiti dintre pamanteni sunt oamenii care se simt utili si iubiti, in sanul familiei sau al unei comunitati. Iubrea este o necesitate pentru toate fiintele. N-are nici un sens sa traiesti doar pentru tine. S-a dovedit ca oamenii care se iubesc traiesc mult mai mult, decat cei care se urasc. Afectinea, compasiunea si prietenia actioneaza ca un veritabil regulator al emotiilor si starilor sufletesti, exact acolo de unde incep bucuria si implinirea. In zilele noastre, asa de zbuciumate, asa de pline de ura si egoism, iubirea a devenit un mijloc de supravetuire, asa cum era pe vremea raposatului-CEAUSESCU-religia. Acestea doua trebuie sa primeze astazi ca sa putem depasi acest "genocid". Dar ca sa te incarci cu iubire e nevoie, mai intai sa poti sa o daruiesti. Sa inveti sa fii tolerant, sa comunici bland si senin cu cei ce te inconjoara, sa fii mult mai prezent pentru ei, mai atent la dorintele lor, sa-ti infrangi egoismul si gelozia. Sa stii sa asculti nu este greu, sa te straduiesti cat poti sa intelegi cuvintele lor, si sa gasesti si tu cuvinte potrivite care sa le fie de ajutor. Dar mai este ceva foarte important: sa-ti extinzi afectiunea si asupra naturii care te inconjoara. Distrugerea cu buna stiita a padurilor, a rezervatiilor de pasari si animale..va face planeta mult mai pustie. Daca ne-am gandi mai des ca toti suntem facuti din aceeasi plamada, ca purtam acelasi tipar divin, poate ca lumea din jurul nostru ar deveni mai fierbinte si gesurile noastre de bunatate ar fi mai dese.
Cine este de fapt "mamaruta"? Cum da soarele, o vezi peste tot: prin iarba, pe flori, pe dosul palmei copiilor - o gaza mica si lustruita, lacuita cu rosu si cu buline negre. Este extrem de prietenoasa si de simpatica. Vede ca o vezi si nu fuge. O mangai usurel pe spinare si sta fara sa se impotriveasca. Se ciuceste ca un arici, pe urma se intinde ca o pisica, rasfrandu-si in aer camasuta ei de noapte, transparenta ca borangicul, pe care o poarta cu sine, impaturita sub aripile ei de email.
Ce mai, o domnisoara destul de cocheta, care da semne in lume ca a venit luna aprilie si ne umple sufletul de optimism. Cum i-am cantat noi, cum canta astazi toti copiii , dupa ce o prind in palma lor? "Mamaruta uta/Sue-te-n caruta/Incotr-o vei zbura/Acolo m-oi marita". Cate nume nu i-au mai dat romanii: Mariuta, Buburuza,Papuc,Cucusor...De unde atata dragoste? Din faptul ca Mamarutele sunt niste veritabili politisti ai gradinilor,vanand cu o lacomie nemaivazuta toti purecii si paduchii din plante.
Vreti sa aveti flori frumoase si sanatoase pe terasa de la balcon? Puneti in ghiveciul lor o familie de mamarute. Florile vor scapa de tote necazurile, nu se vor mai usca asa din bun senin, fara ca sa stiti ce le doare.
Mamarutele exista de peste 5 milioanede ani, sunt peste 4000 de specii in toata lumea, rosul lor contine o otrava si le indeparteaza dusmanii...
Mamarutele se dau in vant dupa dragoste, de aceea sunt asa de multe...un singur miracol va ramane nedezlegat; punctele lor de pe spate. Cercetatorii se chinuie sa afle raspunsul de cateva decenii si tot nu l-au aflat. De ce atata truda pentru cateva "semne de frumusete"? Fiindca s-a constatat ca o Mamaruta cu patru buline nu se va marita niciodata cu un mire cu sase sau sapte buline pe spate, ci doar cu unul care acelasi numar de buline cu ea.Cum sa nu te miri?? Miracolul cristic pe care l-am celebrat la inceput de aprilie se dovedeste atotputernic, marea taina ramanand, totusi iubirea. Sfatul pe care vi-l dau este acesta:"Ïubeste daca vrei sa fii iubit!"

Cum sa prevenim conflictele familiale?

Atatea bunatati vin atunci cand sotii se inteleg, se iubesc, se respecta si tot atea rele cand cei doi nu pot fi pe aceeasi lungime de unda.. Nici belsugul si bogatia, nici copiii, nici stapanirea si puterea, nici slava si cinstea, nu-i poate bucura pe cei doi soti.
Datoria familiala este dragostea dezinteresata. Fiecare trebuie sa uite de propriul"eu", dedicandu-se in totalitate celuilalt. Fiecare trebuie sa se
invinovateasca pe sine insusi, nu pe celalalt, si printr-o comunicare permanenta, cei doi pot trece peste toate greutatile aparute in familia lor. Este nevoie de mare rabdare si stapanire de sine, pe cand nerabdarea poate strica totul. Un cuvant taios, un pahar de vin baut fara masura, gelozia, poate destrama o familie pentru todeauna. Daca exista dorinta de intelegere de ambele parti, casnicia poate fi salvata. Dar ce ne facem cand nu mai exista acea dragoste si iubire de care avem nevoie in fiecare zi, tot la fel ca de aer?
Trebuie sa ne straduim sa sacrificam totul pentu a pastra pacea intr-o familie? Viata noastra este permanent o lupta duhovniceasca. Cei doi soti sunt raspunzatori de toate cate se intampla in familia lor, deoarece poarta o cruce de sus. Aceasta cruce incepe sa se rastoarne, daca una din maini va slabi si astfel crucea isi va pierde taria.
Filozofia certurilor dintr-o familie, provin de cele mai multe ori din reposurile pe care si le aduc cei doi soti, pornite dintr-un orgoliul absurd. Este adevarat ca niciodata, doi oameni nu seamana intre ei. Daca am fi asa, nu ar mai fi nici un fel de atractie, deci intodeauna trebuie sa ne completam reciproc. Trebuie sa intelegem de unde vin reprosurile noastre.
Iata de ce intre oamenii apropiati, ce se iubesc, certurile sunt cateodata chiar folositoare-in focul certii se mistuieste tot gunoiul suparator si neintelegerile lor care s-au acumulat cateodata vreme indelungata, si dupa explicatiile si marturisirile reciproce se instaleaza sentimentul limpenzimii si linistii-totul s-a clarificat, nimic nu mai apasa.
Atunci se descatuseaza cele mai inalte capacitati ale sufletului si, prin comunicare, se discuta lucruri uimitoare, se ajunge la deplina unire de sentimente si de gandire.
In viata, inclusiv in viata de familie, oamenii pot fi impartiti in doua categorii. Una seamana cu musca si una cu albina. Musca cauta sa se aseze numai peste tot ce este murdar, cautand intodeauna doar raul, pe cand albina cea harnica, cauta frumosul si dulcele, evitand intodeauna murdariile.
Multi poarta un razboi permanent in familia lor:sotul cu sotia, fratele cu sora, bunelul cu bunica, vecinul cu vecina...fiecare se chinuieste, se necajeste, se lupta, insa nimeni nu se gandeste ca,daca nu ar semana aceste injurii, nu ar semana in casa lor spini si maracini.
Daca la prima lor neintelegere, sotii s-ar inarma cu mai multa rabdare, s-ar smeri in sufletul lor si si-ar da mana impacarii, nefericirea ar fi prevenita si ei ar trai impreuna tot veacul lor pamantesc fara sa cunoasca nenorocirea certurilor. Din pacate insa, multi oameni nu au in sufletul lor
smerenia si supunerea fata de Dumnezeu. De aceea, nici unul nu vrea sa cedeze, si in acest fel apare dezbinarea. Care ar fi porunca de respectat cu sfintenie de catre ambii parteneri? Cu totii avem de pazit urmatoarea porunca"purtati-va poverile unii altora si iubiti-va mult!"

Doar tu

Credeam ca noi putem zbura,
Cum anii trec,eu nu te pot lasa,
Ca sa traiesti, mereu insingurat,
Eu inima si viata mea ti-am dat.

Degeaba va mai trece inc-o zi
Daca langa tine, nu pot fi!
As vrea sa crezi, ca inca te iubesc
La fel ca ieri, ca azi, simt ca traiesc!

Adorm si ma trezesc cu tine-n gand,
Tu om cu suflet bun,si chip plapand
De m-ai uitat...de ma vei uita..candva,
Eu te iubesc si te repect,esti toata viata mea!

Buburuza si Ghiocelul....

LED Text Scroller

LED Text Scroller

Custom Glitter Text

Buburuza şi Ghiocelul

Dimineaţa, în grădină,
A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.
O roşcată buburuză,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Lângă el a adormit.
Când să plece mai departe,
Buburuza, ce-a văzut?
Punctele, vai, de pe spate,
Câte unul au căzut!
Nu vă fie de mirare,
Că, având doar un picior,
Ghiocelu-n grabă mare,
I-a sărit în ajutor.

Zâna Primăverii vine,
Bucuroasă, lângă ei,
V-ajutaţi? E foarte bine!
Bravo! Bravo, dragii mei.



Vis de Primăvară

Veșnic tânăr...pururi primăvară

Emoție de Primăvară

Pomul

Am fost un pom pipernicit...ce intr-o zi a inflorit..
Nu m-au crutat nici  grindini,  nici furtuni,
Mi-au fost crengile sucite si am crescut pipernicit,
Dar acum din lutul reavan, Doamne, iarasi sa m-aduni.

Oamenii sa creada iar in fructul meu,
Si a soarelui lumina sa mi-o pui in flori,
Vreau sa uit ca-n viata mi-a fost greu,
Pe aceeasi scara din copilarie, iarasi sa cobori.

Tu soare al meu,ce mult am asteptat,
La mine sa te-aduca, si-n suflet mi-ai intrat,
Scurma in piatra dorul, ca viermele rapus
Si sufletul de inger bun, veghea acolo sus.

Care o fi destinul meu?

   M-am nascut la lumina unei lumanari,a treia zi de Paste. Viziunea trista si abatuta despre viata, m-a determinat sa dau frau liber cuvintelor, esenta acestor vorbe fiind ca un pahar ce contine un vis neimplinit, si nu doar un pahar cu vin ce l-ai dat pe gat intr-o anumita imprejurare.
                     Chiar de mi-ar fi viata o noapte de razboi
                     N-am sa ma las infranta de lupta dintre noi.
                     N-oi mai intreba de unde vii, si cine esti,
                     Dar stiu ca pan-la urma, tu,  ai sa ma iubesti.
Aceasa fuziune intre universul interior, dominat de aspiratia linistii desavarsite, m-a determinat sa imi caut linistea sufeteasca in scrierea acestor memorii, cuprinse in aceasta carte, numita"Franturi de suflet ranit". Viata mea va merge inainte cu bune si cu rele, ca si pana acum, dar nu voi mai ingadui nimanui sa se atinga de sufletul meu sensibil.
    Daca destinul omului este conceput la un moment dat ca o emanatie a vointei divine(durerea), animat de unele impulsuri apuse, eul unui om, fie ca etaleaza, orgoliul titanic de berbec, fie umanizeaza cu cuvintele sale intregul Paradis.
   In dragoste, ca si in viata de zi cu zi, totul este frumos si adevarat pana la un anumit punct, apoi apare dezamagirea, fiindca omul isi arata a doua fata,cea hidoasa ascunsa bine printre aminirile ce nu se pot uita. Si, abia atunci apare dezamagirea, intrebandu-te cine-i omul din fata ta pe care l-ai venerat.
Despre acest subiect  voi spune mai multe amanunte, dar intr-o continuare a acestei carti, care a aparut datorita unei fiinte tot la fel de sensibile ca si mine, care poate a trecut prin aceleasi greutati. Eu nu pot decat sa-i multumesc  ca exista si ca ma sprijina in continuare cu multa rabdare si devotament.
Poate impreuna vom reusi sa  implinim un vis de mult apus(iubrea). Gasesc o apropiere sufleteasca de cele ce exista-n Univers, si de misterele Crestinismului.Acum as vrea sa  recladesc in mine tot ce s-a surpat candva in copilarie, adolescenta si prima tinerete.
   Poate in scrierile mele se vor regasi si ale fiinte sensibile, ce vor dori sa se haneasca cu"franturile mele de suflet ranit'' si mai apoi sa renasca la fel ca si mine din propria lor cenusa.
   Eul acesta din mine , s-a transformat dintr-o data intr-un interogator al tuturor lucrurilor de pe pamant. Mi-ar placea mult sa spun ca lupta mea nu a fost in zadar, alaturi de un om bun, sensibil si cinstit. Mi-ar placea sa imi imaginez macar ca vom ramane doi buni prieteni si ca in plimbarile sau tacerile noastre, ne-am alina durerea cu ''franturile si deziluziile" ce ne-au cuprins ca-ntr-o menghina.
  Poate ca destinul si speranta, ce acum clocotesc in sufletele noastre pereche, se vor intalni la o raspantie de drumuri, cu acea incredere mult mai mare in oameni, cu acea pasiune si dorinta de a ne reface viata impreuna. Poate omenia lor, alcatuita din defecte si calitati , din setea de cunoastere, din dorinta de a face mai mult bine celor din jur,din adevar si minciuna,din tot ceea ce e frumos si urat,va fi de un real folos si altor oameni.

        ''Multi se vor apropia de a lor fantana umpluta cu lacrimi, dar putini vor fi cei ce vor cobora in ea''






















                    

Va place ce vedeti adesea in oglinda?

       "Oglinda oglinjoara, cine-i cea mai frumoasa din tara?''
Oare oglinda este o tentatie sau au o obsesie?Care femeie nu se uita zilnic de cateva ori pe zi intr-o oglinda? Ce femeie intoarce capul cand isi vede imaginea reflectata in oglinda din baie,  in acea din ascensor, in vitrina pin fata careia trece, in oglinda retrovizoare a masinii, in geamul metroului, sau, chiar si in lama unui cutit?Pretutindeni, aceeasi fata si acelasi corp pe care unele dintre noi leadoram, in vreme ce altele am vrea sa le taiem cu toporul. Imaginea ne trezeste orgolii sau ne raneste, ne da sperante sau ne condamna. Imaginea de sine tine de intimitate. Pe unele dintre el tirania aparentelor nu le impresioneaza. Faptul ca nu seamana cu frumusetile din reviste sau televizor nu le afecteaza de loc,ba considera o sansa faptul ca sunt ''diferite'',ca nu fac parte din''zanele" dictate de stilistii industriilor cosmetice. La polul opus, se afla femeile mai fragile, mai complexate, care vad adesea in oglinda defecte pe care atii nu le vad: o gura prea mare, ochi prea mici,un par imposibil...
Ce urmeaza nu e prea greu de inteles. Cand ceea ce vezi intr-o oglinda iti place,viata are, pana in cele mai mici amanunte, un ton optimist, datator de siguranta de sine si de bine in interiorul tau. Femeile multumite de chipul lor il poarta cu atata dezinvoltura, incat pot convinge si pe altii ca sunt frumoase.
In schimb cele care se privesc si nu vad decat un monstru, in ciuda faptului ca sunt uneori chiar frumoase, isi transforma viata intr-o povara, fiind mereu obsedate de defectele lor.Timide, retrase, cel mai adesea posomorate, se vara singure in dosul usii sau in lada cu zestre daruita sotului in dar la nunta, transformandu-se in Cenusarese. Si, fireste, la toate cele spuse pana acum, se mai adauga si privirile sau remarcile celorlalti,car contrazic, adesea, ceea ce arata oglinda. Si uite asa , un obiect aparent asa de banal ca bucata de sticla unsa pe dos cu un aliaj de argint devine, pentru multe femei,o problema de existenta.
















   
    

Azi de martisor...

   O zana coborata din zodia cereasca
   Vine la ureche sa-ti sopteasca
   Cuvinte dulci si soapte de alint
   O raza de soare chiar la tine-n gand.

   Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise
   Imi voi cladi chiar un palat de vise.
   Si pe albele tale si moi  aripioare,
   Primeste de la mine o calda-mbratisare.

   Atrasa-n cursul apei de-a raurilor valuri,
   Voi inota acum intre cele doua maluri.
   Fara sa stiu in viata ce ma va astepta,
   Astazi vreau sa-ti trimit in dar,dragostea mea.

   Si poate intr-o zi, acest glas de zburator
   Imi va darui doar soaptele de dor.
   Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere
   Nu tulbura mai mult o noapte de mistere.

   Caci ochii tai, luceferi cu tainele luciri,
   Rasfrang toata vapaia cerestilor iubiri.
   Viseaza luna-n ceruri!..sub visul cel de luna
   Flori, ape,cuiburi, inimi viseaza impreuna.