Şi s-a sfârşit povestea lor

Grozav lucru să fii fericită! Ştiu că eu port o mare parte din vină, dar el? El este fericit?A fost fericit vreodată? Cât a ţinut fericirea? În scrierile mele scurte am pus multe întrebări...dar fără răspuns au rămas multe.
Nimeni nu ştie ce este în sufletul unui om. Toate acestea au venit încetul cu încetul şi acum vor pleca tot aşa.Ceea ce-l ţinea în  neîncetata turbare şi-l făcea nefericit era amintirea copiilor. Aceasta era cea mai mare durere sufletească, pe care nu dorea să o arate,,,,dar eu am pătruns în interiorul sufletului său şi am aflat-o. Nu mai avea nici o poftă de viaţă, de distracţie, nici un rost în lumea aceasta fără ei. Rămas singurel pe lume, căuta mereu un suflet alături, care să-i oblojească rănile trecutului. I-m fost alături cât s-a putut, mai departe ştie el să se descurce, doar este om în vârstă...
Cea mai mare durere a mea este, că nu am reuşit să-l cunosc mult mai bine...avea multe să-mi spună şi să-mi demonstreze în timp....când vine seara plâng...şi-acuma plâng...de ce oare?

„Nu mă plâng, Doamne, de unele de altele, ci mă plâng că nu am avut parte de binecuvântarea căsniciei noastre.Tu ştii  mai bine cum ai să-mi croieşti viaţa şi pe cine îmi vei dărui să-mi fie alături până la adânci batrîneţe”.

Nu trece nimic peste iubirea de mama!

Pe mine m-a zămislit Dumnezeu să fiu ceea ce sunt şi să rămân mereu o mamă iubitoare de copii. Din acest motiv am întâmpinat multe greutăţi, peste care am ştiut să trec cu fruntea-n sus, deoarece nu am acceptat să fiu a cincea roată la căruţă.
Au fost zile când am plâns pe înfundate, fără ca cei din preajma mea, să-mi cunoască necazurile. Pierdută eram în multe gânduri fără a le destăinui cuiva. Mulţumită, voioasă şi fericită paream de cele mai multe ori. Amărîciunea sufletului nimeni nu mi-o cunoştea. Frumoasă a fost ziua destăinuirii sufleteşti, dar ce păcat că nu s-a sfârşit în voie bună, şi la despărţire inimile erau mai mult încleştate decât deschise.
Nu mă mirasem când întâlnirea noastră a fost să fie doar peste atâţea ani de chin. Mi se păruse natural şi firesc să împart cu el o suferinţă trasă la indigou. Aşadar, spiritul meu trăia în adevăr, alături de spiritul lui.
Sufletul meu mai avusese o existenţă, cândva- un destin pe care nu-l împlinise şi acum fusese nevoit să-l împlinească. Mă bucurasem până la lacrimi că acest destin mi se împlinise cu adevărat. Trăind în om, sufletul mai are o viaţă- pe care o începe atunci când omul doarme, în visul lui trudit, sau după moarte, când se urcă duhul la cer. Nimic nu poate trece peste iubirea de mamă şi iubirea de Dumnezeu!

Necunoscutul

Noaptea aceea se dovedi a fi extrem de plăcută şi cumplită totodată. Acest om trăise destule emoţii năprasnice asemănătoare..dar aceasta de pe urmă a fost una foarte complicată.
Îşi apăsă inima cu palmele, încercând să-i domolească bătăile, iar cu cealaltă îşi ştergea sudoarea care şiroia pe tâmple din cauza emoţiilor. Din când în când se înfiora şi îşi simţea inima strânsă ca într-un cleşte de gheaţă. Şi, ca fiecare om ce a suferit multe în viaţă, a început destăinuirea. Necunoscutul din el devenise pe parcurs, cunoscutul din mine. Toate cuvintele lui m-au impresionat şi vor rămâne o filă de poveste pentru mine. O fantastică aventură în necunoscut, transformată într-o poveste de dragoste.
Evadările dintr-un anumit mediu de viaţă, sunt evadări bine gândite şi uneori încununate de succes dacă sunt bine pregătite din timp.
Teama de necunoscut, nu trebuie să ne înfioare, ci mai degrabă să ne stârnească bunăvoinţa cunoaşterii.Voi spera ca într-o zi, un eveniment neaşteptat să mă facă fericită, iar celălalt să-şi primească răsplata cuvenită.
Când văd în ochii acuzatului fulgerul furios al mâniei, mă simt încurajată, lupt împotriva lui, el ripostează, eu lovesc şi mai furios, şi lupta se sfârşeşte ca întodeauna, ori cu o înfrângere ori cu o victorie.

Sunt o legendă

Sunt o legendă, o parabolă năucă,
Nu ştiu iubirea pe unde-o să se ducă?
Am ochii care nu te văd, dar cer
Un om biruitor, plin de mister.

Te-am căutat o vreme - mai apoi
Dorit-am să fim amândoi,
Sclipea ceva frumos în mintea mea

Voiam să fii, să fiu, pe veci a ta.

Acum m-afund în mine, în noi doi,
Eu te-am chemat, iar ea a râs de noi...
O taină fără cheie ne surpă-n hău cercarea
Orice apropiere măreşte depărtarea.

Un glas în noapte

Cu pasul obosit, cu sufletul frânt... m-am culcat. Nu ştiu de ce mi-a venit să plâng. Nu am putut adormi imediat, ca în celelalte nopţi. Un glas mă căuta,..şi plânsul era înfipt în gât ca şi-un spin. Cu un surâs şters pe figură, cineva mă mângâia cu palma lui mare şi aspră. Îi căutam mâna dar el flutura doar palma spre mine.

Somnoroasă cum eram, deschideam doar un ochi în lumina palidă a becului din cameră, ca un pui de găină ce vede pentru prima dată lumina soarelui. Auzeam zgomote pe-afară, zgomotele unor oameni chercheliţi ce se întorceau de la vreo Ileană sau Constantin....doar fusese ziua lor, nu? Făceau glume proaste, cum fac toţi cei ce servesc peste măsură. Gălăgia lor, mi-a amintit de o persoană, ce a trăit în preajma mea câţiva ani buni. Acum e linişte şi bine, ceea ce a fost urât a trecut. Adormisem şi eu tocmai când se deşteptaseră păsările din padurea din apropierea casei. Plânsul din mine rămăsese ca o adiere şi acum visam fluturi şi îngeri, deopotrivă de albi şi de gingaşi.

Ai venit prea târziu...şi-ai plecat prea devreme....de ce?

Îngânase cu glas tremurând ultimele sale cuvinte....te iubesc....nu vreau să te pierd....
Aşteptam să-l aud din nou râzând, căci vibrase în el o coardă de umanitate ce mi-l apropiase. Lacrimile îi tremurau în voce şi nu se mai auzea bine ce vorbeşte.., îl simţeam alături din seara primeii lui spovedanii, îi ghiceam gândurile...iar vorbele le rostogoleam sub frunte ca pe nişte adevăruri hotărâtoare în viaţa noastră.
Nu ştiusem ce-i frica, dar acum zbura demenţa, cu aripi reci, în jurul meu. Mă chinuiam să descopăr viaţa aceasta frământată a tuturor celor ce iubesc cu adevărat ..Inima mi se zbătea atât de tare, încât credeam că o să mi se întâmple ceva urât, dar mi-am amintit, că el era de fapt singurul prieten adevărat din viaţa mea şi siguranţa că mâine îmi va fi un pic mai bine decât ieri, înflorise iar pe chipul meu.

Orice dragoste începe cu o luptă.Învingi sau eşti învins!

O întoarcere şi o plecare

Nu m-am gândit niciodată ce întorsătură vor lua toate...Mi-e greu să accept că totul s-a sfârşit, dar şi mai greu să înţeleg  întoarcerea şi-apoi plecarea lui. Viaţa ştiam că are două căi....ştiam că o să-i vină greu să se debaraseze de obiceiurile vechi, întâlnirile cu prietenii, ceasurile de flecăreală amicală prin?....,care toate la un loc făceau parte din viaţa sa. Poate şi cineva pe plan sentimental...o prietenă mai veche...toate l-au determinat să facă cale întoarsă. Poate e mai comod aşa, acum nu mai este stresat nici cu mesajele dar nici cu telefoanele mele. Stiam că simplitatea mea este o stare dificilă şi cu multe primejdii. Hotărârea lui a fost una eroică şi merită să fie aplaudat la scenă deschisă.

Pentru mine ar fi fost la fel, dacă mă mutam acolo. Farmecul de a petrece  din când în când, câteva zile în acest frumos oraş, nu ar fi de prisos. Ştiu cât m-a iubit, ştiu cât a suferit...acum ştiu că nu mai suferă şi este fericit. O minciună absolută, apără mult mai bine, decât un adevăr spus parţial prin telefon.

Deşteptare fără cuvinte

Multe le vezi, multe le culegi, multe le auzi. Te trezeşti deodată, că tot ceea  ce vezi nu poate fi adevărat, că ceea ce culegi este putregai, iar ceea ce auzi nu te mai încântă. Acum mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de a vorbi prea sincer, pe...De acum voi fi o prietenă cuminte, care nu mai întreabă, nu se mai plânge, nu mai regretă, nu mai aşteaptă. Deşteptare fără cuvinte..de unde răsărise oare?
De la distanţe cu care ochii ei nu erau obişnuiţi, în această lume mică necunoscută. În timpul nopţii îmi voi schimba lentilele ocheanului la 180 de grade şi voi reuşi să privesc mult mai clar, lumea aceasta mică în care am intrat. În resemnarea lui de cenuşă, nu mai e loc pentru o nouă aşteptare, pentru o inutilă speranţă.
Nimeni nu va putea citi pe obrazul lui disperare, regrete, stupoare...va rămâne aşa, fără gânduri, fără amintiri, uitând şi ziua în care m-am nascut, sau când m-a cunoscut.

Voi mai auzi poate în jurul meu voci, paşi, chemări, dar totul surd şi cenuşiu, ca un fel de deşteptare fără cuvinte.....cu indiferenţă voi privi totul.

Care este legătura cu persoana apropiată?

În ciuda tuturor avertismentelor şi cu toate mustrările de conştiinţă, legătura cu persoana iubită continuă pe plan spiritual. Numai tu eşti cel de vină, deoarece o candelă de veghe stă la mine-n suflet astăzi. O candelă ce va arde permanent, deoarece taina dragostei are multe portiţe ascunse.

În primii ani ai adolescenţei, numai soarele îmi despicase în carne mugurul dorinţei. Drumul spre ceea ce-mi doream cu adevărat, era mult prea departe...şi într-o zi totul se împlinise cu adevărat. Dar după întâmplarea din noaptea revelionului, nu am vrut să-i trimit un cuvânt de dojană sau de recunoştinţă. Totul a rămas aici în sufletul meu, ca o revoltă sau ca o înduioşare. Doar el ştia de unde au venit necazurile mele,şi eu pe ale lui, fără promisiuni mari în viitor......suferinţa ne  învăţase să vedem mult mai limpede viaţa-n viitor.
Acum stau, cu ochii mari şi umezi, în faţa copiilor cu zvon şi joc vestitor de credinţă şi minuni, având impresia că mi se scutură flori de salcâm peste suflet-sufletul meu aplecat spre pământul fraged, ca o ramură de salcie......

Ce este sacrificiul?

De multe ori, m-am sacrificat la maxim pentru alţii, de multe ori nu s-a meritat, dar am trecut cu vederea şi am reuşit să merg mai departe. Important este că am lasat ceva bun în urma mea. Am renunţat la toate avantajele pe care puteam să le am, doar ca să le fie lor un pic mai bine. Niciodată nu mi-am dorit o fericire cu forţa sau cu convenienţe. Dăruirea mea e atât de îndeplinită, încât pot să trăiesc iar pe picioarele mele, fără a striga mereu după ajutor, aşa cum procedează alte femei. Sunt fericită că-l pot iubi în taină, ca pe un prieten adevărat ce mi-a fost.Credeam la un momrnt dat că am pierdut respectul lui, dar dovada sacrificiului de a mă convinge să fim împreună, m-a consolat.

O femeie nu se simte iubită decât atunci când cel care a preferat să fie cu ea, stă o perioadă în penumbră.Viaţa este o încântare doar fără conflicte. Poate într-o zi va înţelege sacrificiile mele, eu le voi înţelege pe ale lui şi toată recunoştinţa se va revărsa ca un parfum de trandafiri sau tuberoze asupra noastră.

Şarpele

Am întâlnit un şarpe împodobit splendid,
În verdea lui armură cu stropi de-azur sub soare.
Se odihnea cuminte la margine de lume, pe-o cărare,
Şi-n pielea lui tot cerul se răsfrângea candid.

Părea că e acolo un giuvaier de vis,
Să-l iei ca din tezaur şi să-l înfingi la piept.
Am ridicat călcâiul. El m-a privit lin ,drept,

C-o grea făgăduinţă în ochiul lui deştept.

La adăpostul întunericului

Această fiinţă de treabă se supusese dinainte la orice neprevăzut al situaţiei noastre şi acum ştie bine să păstreze tăcerea amintirilor. Aş dori să te vizitez într-o bună zi, doar să vad dacă eşti cu adevărat fericit. Nu pot suporta, să ştiu că eşti nefericit...voi încerca să acopăr cu multă grijă toate rănile. Poate nu vei înţelege niciodată, ce ai însemnat pentru mine, şi poate nici nu vei pricepe că iubirea dintre noi nu a fost una întâmplătoare...din sacrificiu pentru mine va răsări mâine o floare cu petale parfumate,  şi vei fi atins în inimă de sensibilitatea acestei femei.

Casa suspinelor...

Omul era convins că n-o să poată nimeri să-i vindece rana din inimă cu un cuvânt sau două...de aceea a trecut la fapte. Oricât ar fi încercat să-mi dovedească, ceea ce voia, eram de neînduplecat. Câteva săptămâni se condamnase singur la post şi la rugăciune, o dovadă în plus că-i pasă de mine. Oamenii care au trecut prin multe greutăţi, ştiu să rabde cruzimi şi nedreptăţi. Ei ştiu doar atât, că pe lume există dragoste şi moarte.În aceste momente se iubeşte repede şi se poate muri tot la fel.
Eram fericită, când vedeam sacrificiul făcut pentru mine, dar şi mai nefericită când ştiam că nu poate fi mereu numai al meu. Eram sigură, că dacă mai continuam..sfârşitul avea să fie unul tragic de tot. Simţeam, că nu mai rămăsese în el nici un pic de forţă...şi prin cuvintele jignitoare ce mi le arunca la telefon, încerca să mă uite ..şi cu cât avea să fie mai pustiitoare furtuna, cu atât mai luminoasă i se părea minciuna cu care îşi lega acum sufletul, de cea pe care o gasise în aceste momente de tensiune. Adevărul este că stabilise motive serioase de om inteligent....prin mijloacele lui personale, căutând să mă înjosească cât mai mult.
O întrebare mă macină în continuare...de ce iubesc bărbaţii femeile?

Noroc bun!

Aventura ta continuă, eu am să mă opresc aici. Astăzi soarele e mult mai strălucitor, cerul e albastru, păsările îşi strigă bucuria de a trăi libere sub soare, toată natura respiră mult mai mult decât înainte. Nu mai trebuie să stau cu capul plecat, dar e lesne de înţeles, că o suferinţă nu se reface aşa după cum ai coase un nasture la o cămaşă.Am trecut şi prin izbânzi dar şi înfrângeri, dar ca un om liber ce sunt astăzi, am să vă povestesc, într-o bună zi, mult mai multe istorioare..unele pline de tâlc, altele banale, care încă nu şi-au găsit locul aici.
Oamenii care nu nutresc gânduri rele despre ceilalţi se dovedesc ei înşişi buni şi drepţi. Am priceput ce ai dorit de la mine....viaţa merge înainte...înapoi să nu mai priveşti niciodată. Mai văd câteodată aripioarele acelea de fluture jucăuş, mai revăd apa aceea tulbure şi prea sărată, muntele înalt şi plin de primejdii, dar pentru prietenul meu astăzi toate s-au încheiat. Această amintire îl va ucide ca pe un laş, deoarece este tipul aventurierului drept şi nepătat în tagma sa.

Fântâna cu miracole

Ca fructul amar, am intrat şi-am ieşit la suprafaţă. Am intrat printr-un gang umed, plin de necazuri şi taine, fără să înţeleg de fapt ce ne-a legat. Acum simt adevărul în mine ca un spin şi murdar de toată murdăria ce mă înconjura. Fireşte că, peste oameni şi chinuri, zbura un înger, să vestească parcă ceva. Un şarpe veninos, verde, înfăşurat de la coadă până la cap de o panglică pe care nu ştiam ce scrie, se ridică din foc, ca să gonească pe sfântul cu goarnă, dar gura lui de smoală aprinsă nu putea să atingă veşmântul roşu....
Nu puteam să mă apropii mai mult....deşi sufletul dorea această apropiere. Strigam dar nu mă auzea nimeni...pragul acesta dintre viaţă şi moarte...m-a determinat să stau pe loc, ca o piatră de mormânt.Nu mă mişcam...nu vorbeam...nu auzeam..ci doar ascultam şi aşteptam o minune.L-am căutat pe D-zeu, şi l-am găsit. Doar pentru că îndrăznisem să-l caut..şi să-l strig pe nume, acesta mi s-a arătat iar. Mulţi se vor apropia de această fântână, dar puţini vor coborâ în ea.

Încă o zi,..trăieşte-o ca şi cum ar fi ultima!

Ea păstră mâinile aproape de ale lui, aşa după cum sunt pe acest blog. Interiorul sufletelor noastre nimeni nu-l va cunoaşte, ci doar noi doi. Erau mâini albe şi îngrijite, mâini ce stăteau în aşteptare lângă ale lui, să-l ajute atunci când suferinţa, va cădea peste el. Mi-aş fi dorit din tot sufletul să-l pot ajuta, acum însă este târziu...mă va privi poate ca prin ceaţă..sau poate deloc.Mâinile lor, sufletele lor, inimile vor pluti pierdute pe apele trecutului lor atât de puţin îndepărtat, dar atât de bogat în amintiri...unele triste, altele frumoase.

Acesta era finalul unei frumoase poveşti de dragoste...cu o lovitură de gong, totul a luat sfârşit. Ne va podi pe amândoi lacrimile...dar acestea nu vor putea ţine loc de dragoste. Nu am să înţeleg niciodată, de ce a trebuit să ne întâlnim, tocmai acum?

Suntem, aşa după cum gândim

Şi femeia aceasta va continua povestea, acum cu o expresie mai ciudată, aşa cum nu s-ar fi întâmplat nimic înainte, aşa pe gustul ei şi numai al ei. A apucat-o furia, deoarece era urmărită de o singură întrebare, la care nu va primi răspuns niciodată. Ce valoare are prietenia şi cât de rezistentă poate fi, atunci când iubeşti cu adevărat?
Tot ce construisem cu atâta trudă acum se dărâma încet, sub privirea ochilor înlăcrimaţi. Am să-mi schimb total gândirea despre o relaţie de cuplu. Unde oare e eroarea? Şi totuşi am avut revelaţia că suntem un cuplu fericit...ce frumos era!!
Să nu crezi cumva că nu am analizat şi nu am înţeles ce ai urmărit? Acum că s-a terminat, nu vreau să mai fac pe plac celor dintâi, ci doar celor de pe urmă. Ştiu că modestia mea, mă va face poate iar să sufăr, dar nu mă voi da învinsă.Acum sunt silită să-mi fac un proces de conştiinţă, să mă întăresc, să uit suferinţa la care am fost supusă, şi să-mi vad viitorul printr-o altă prismă....mult mai responsabilă.
Şi poate mă vei întreba, cum o să procedez? Întâi, nu vreau să mai vad pe nimeni, nici pe tine, deoarece nu m-ai meritat, şi tu ştii motivele...apoi o să mă relaxez o perioadă bună, după care voi lupta pentru o ideie...căci doar ştii că sunt o idioată, dar ce justificare are un om din timpurile noastre să mai lupte pentru o ideie? Poate una singură...să nu moară ca o idioată, făcută de un idiot.

Ce-şi spun iubiţii?

Cele două cuvinte„TE IUBESC”, izvorăsc din ambele suflete dacă e iubire adevărată. Acum, da mă iubeşti, dar depinde cum mă iubeşti? Ca sarea în bucate, ca zahărul sau ca mierea? Cine nu cunoaşte povestea ”Sarea în bucate”, spune; ca mierea, ca zahărul, doar să scape mai repede de gura ei. Cel care o cunoaşte, este mai reţinut în declaraţii...până la urmă mănânci şi un sac de sare cu el...şi tot nu afli dacă te iubeşte cu adevărat. Ai fost un ”amor”..cât ai fost...apoi urmează alta...să fie oare dragostea lui pentru ILEANA?, LIVIA?, MARANDA?, CASANDRA?...
Greu de spus ce este în mintea bărbaţilor, paradisul în nici un caz nu există...cine crede că paradisul există, n-are decât să creadă..eu cred că-i doar o posibilitate....sau o mare prostie...
Să presupunem, că nu sunt posibilităţi de a rămâne cu cineva drag împreună şi ce urmează? ...O dezamăgire totală, un efort în plus de a supraveţui, o incertitudine despre viaţă. Cine lucrează doar pe interese, ala nu mierită: simpatia, iubirea, dăruirea, amintirea ta.
Este începutul lunii ”mai”, de-acum nimic n-o să ”mai ai ”să-mi dai sau să-ţi dau. Toate vor intra într-un con de umbră. Ţi-am lăsat doar impresia că eu nu ştiu mai nimic de tine, pentru nişte motive pe care nu ai cum să le bănuieşti. Voi rămâne eu cu ideile mele, tu cu nevestele tale...ADIO.

Deschide larg fereastra

Deschide larg fereastra...
Să-mi vezi toată durerea aceasta...
Ce pleacă acuma către tine, iubire
Fosta oare, această clipă fericire?

Coboară azi iubirea-mi toată într-un vers
Să-mi şteargă tot ce mai  era de şters....
Şă-mi risipească lacrima din sufletul atrofiat
Să-ţi amintească ţie, că nu te-am uitat.

Purtăm acum cu grijă-n suflet adieri
Ne amintim cu dor , de dragostea de ieri..
Cu dragoste te-ai dăruit, m-am dăruit,
Păcat! ..păcat!..că totul a luat sfârşit.

Timpul le va decide pe toate

A fost vina mea, că nu am ştiut să preţuiesc timpul meu? Dumnezeu ştie prin câte am trecut...şi va hotărâ ce am de făcut, sau ce va fi cu soarta mea.Cum aş fi putut eu schimba soarta hotărâtă până acum de Dumnezeu?
Am renunţat la o parte din viaţa mea, pentru viaţa altora, ca să le fie lor bine...mult mai bine.Tot ce am trăit, nu a fost nici vis , nici nălucire- toate acestea rămân la Dumnnezeu, pentru vecie, şi când voi pleca definitiv din viaţa aceasta, spre cea veşnică, le voi găsi acolo, Dumnezeu le ţine minte cel mai bine pe toate...iar cei ce se fac vinovaţi de a mea soartă vor plăti cu vârf şi îndesat. Dumnezeu nu uită şi i le va înapoia pe toate, după cum mierită fiecare....
Acum toată fiinţa mea tresaltă de bucurie, linişte interioară, dar în noaptea aceea , nu am putut să mă odihnesc...gânduri..gânduri,ce au venit şi acum au trecut. Oricât aş fi încercat eu să le opresc, ele tot îmi apăreau în faţă, ca nişte hoaţe de suflete.
Ce suntem noi oamenii?Nişte viermi, ce ne târâm pe pamânt, toţi cu mâinile şi sufletele pătate. Fiecare încearcăm să luptăm, ca să supraveţuim până la istovire. Icoana aceea, va hotărâ totul..şi spun cu inima pe suflet că nu-mi mai pare rău, pentru ceea ce a fost.
Ce grozăvie!, ce nelegiuire!..voiam să ştiu dacă cineva poate rămâne nealterat, imaculat, pe acest pământ.
Toate poveştile, au un sâmbure de adevăr în ele, îmi voi aminti cu drag de satul copilăriei mele...şi poate într-o zi voi scrie o carte. Acum nu mai am chef, nu mai am inspiraţie.....ai face bine omule să te odihneşti. Mâine va începe pentru tine, o nouă zi, o altă viaţă.

Plecarea

Plecarea ta, şi a mea,
E clipa ce toţi acum o ştie,
A fost frumos,un vis, o poezie,
Sau setea mare de o veşnicie.

Supărarea acuma a trecut,
Un ţipăt anunţă tăcerea ta,
Nu-mi pare rău, că eu te-am cunoscut,
Ai fost doar mângâierea mea.

Rămâne în urmă albastra pădure
Cu flori şi îngeri, cântec duios,
Durerea mă spulberă, mă răpune
Si totuşi, în cer, e mult mai frumos!