Astăzi, e întâi Decembrie, ziua țării noastre,
Câtă suferintță și căință e oare-n sufletele voastre ?
Voi ce ați crezut că mâine poate va fi mai bine,
Aplecați capul astăzi nu de bine, ci doar de rușine...
Priviți pe cele dealuri, munți, ce ieri fost-au înverzite,
Și astăzi sunt pustiuri de oameni părăsite...
Priviți, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme trăind ca-ntre străini.
Ar fi dorit ei astăzi în tainică natură
Să fie fericiți cu buciumul în mână.
Cerească limpezime, precum într-un izvor,
Frumos se oglindește în sufletele lor...
Voi cei de sus, care de dânșii ați râs fără mustrare,
Jos capul astăzi! Nemernici loviți mereu de amânare.
Toți au crezut în voi, ciocoi fără rușine,
Dar viața lor, a noastră nu s-a schimbat în bine...
Priviți pe cea câmpie, frumoasă, roditoare,
Țăranii, lucrând în fiecare zi cu capu-n soare,
Pe fața lor cea blândă, pe ochii lor ce-i vii,
Adie o speranță spre alte țări pustii.
Oare de ce în țara-n care, cu greu înainte au mai trăit,
Nu pot fi astăzi, puțin mai fericiți ?
Aici tot ce-i înconjoară, deal, luncă, munte sau izvor,
E pașnica blândețe, din sufletele lor.
Românii uzi la piele, flămânzi, lipsiți de foc,
Mai cred astăzi în destine și în puțin noroc.
De moarte și nevoie, râzând cu nepăsare...
Voinici vor fi în luptă, voinici și la răbdare !
Câtă suferintță și căință e oare-n sufletele voastre ?
Voi ce ați crezut că mâine poate va fi mai bine,
Aplecați capul astăzi nu de bine, ci doar de rușine...
Priviți pe cele dealuri, munți, ce ieri fost-au înverzite,
Și astăzi sunt pustiuri de oameni părăsite...
Priviți, străini de lume, păstorii cei români,
Aproape de-a lor turme trăind ca-ntre străini.
Ar fi dorit ei astăzi în tainică natură
Să fie fericiți cu buciumul în mână.
Cerească limpezime, precum într-un izvor,
Frumos se oglindește în sufletele lor...
Voi cei de sus, care de dânșii ați râs fără mustrare,
Jos capul astăzi! Nemernici loviți mereu de amânare.
Toți au crezut în voi, ciocoi fără rușine,
Dar viața lor, a noastră nu s-a schimbat în bine...
Priviți pe cea câmpie, frumoasă, roditoare,
Țăranii, lucrând în fiecare zi cu capu-n soare,
Pe fața lor cea blândă, pe ochii lor ce-i vii,
Adie o speranță spre alte țări pustii.
Oare de ce în țara-n care, cu greu înainte au mai trăit,
Nu pot fi astăzi, puțin mai fericiți ?
Aici tot ce-i înconjoară, deal, luncă, munte sau izvor,
E pașnica blândețe, din sufletele lor.
Românii uzi la piele, flămânzi, lipsiți de foc,
Mai cred astăzi în destine și în puțin noroc.
De moarte și nevoie, râzând cu nepăsare...
Voinici vor fi în luptă, voinici și la răbdare !
( Maria Daicu, Iași 01.12.2010 )